x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Cablurile, noua metodă de a decora locuinţa

Cablurile, noua metodă de a decora locuinţa

07 Ian 2011   •   20:56
Cablurile, noua metodă de a decora locuinţa
Sursa foto: images.cableorganizer.com/

Fiecare echipament electric este întotdeauna însoţit de cel puţin un cablu care trebuie întins prin casă până la priză, iar dacă aceasta este la o distanţă mai mare decât lungimea cablului suntem nevoiţi să recurgem la prelungitor. O problemă o reprezintă şi cablurile mult prea lungi care de cele mai mult ori rămân îngrămădite sub măsuţele sau comodele pe care sunt aşezate obiectele pe care le alimentează. Concluzia este că aceste cabluri ajung mai devreme sau mai târziu o problemă pentru oricine. Din fericire, Maxwell Gillingham-Ryan, cofondatorul site-ului AparmentTherapy.com şi autorul cărţilor „Apartment Therapy's Big Book of Small” şi „Cool Spaces”, vine cu câteva idei care să ne ajute. Recent el a făcut echipă cu Duracell pentru campania „Tackle Techorating” şi a oferit câteva dintre cele mai bune sfaturi ale lui celor de la iVillage.

Ce înseamnă „a tehnora”?
A tehnora înseamnă a decora cu tehnologie. Nu putem trăi fără tehnologie indiferent câte probleme ne-ar crea cablurile aferente. Cu toţii avem tehnologie în locuinţă, aşa că mai rămân două soluţii. Prima ar fi să camuflăm cablurile cu ajutorul mobilei, al covoarelor sau al profilelor din plastic special create, astfel încât să rămână la vedere cât mai puţine părţi cu puţinţă, sau puteţi să le transformaţi în obiecte decorative frumoase, care să sublinieze anumite zone sau să facă legătura între ele.

Multe persoane au cumpărat electronice noi cu ocazia Sărbătorilor, dar o dată cu ele a apărut şi un munte de cabluri. Pentru astfel de situaţii trebuie găsite soluţii. Aproape că numic nu este mai neplăcut decât să deschizi cutia unui produs nou şi după ce îl scoţi din cutie sub el găseşti nenumărate cabluri. Cel mai neplăcut este faptul că, deşi obiectul în sine are un design atrăgător, nimeni nu depune niciodată prea mult efort pentru stilizarea cablurilor. Dar cum ele sunt indispensabile pentru funcţionarea oricărui aparat electric, trebuie să găsiţi soluţia cea mai la îndemână. Cel mai uşor este să căutaţi în magazine organizatoare sau suporţi pentru cabluri.

Majoritatea persoanelor preferă firele de acest tip legate cu ajutorul colierelor din plastic şi ascunse sau aşezate de-a lungul plintelor. O altă soluţie sunt organizatoarele sau suporţii de cabluri care arată bine şi sunt uşor de folosit. Sunt făcuţi din material silionic şi au diferite culori care pot fi asortate cu restul decorului. Îi puteţi cumpăra în diferite culori care să vă ajute să le distingeţi firele între ele şi vă daţi seama mult mai uşor căror aparate aparţin. Acest gen de produse sunt utile şi foarte plăcute la vedere.
Ultima perioadă a fost caracterizată de o evoluţie impresionantă în zona designului de interior. Dacă până acum se punea accentul pe mobilier, ţesături şi covoare, astăzi designerii încep să proiecteze produse tehnologice, un lucru plăcut şi mult aşteptat de mulţi dintre noi.


• Traducere şi adaptare: Alina Iancu
• Sursa: iVillage

×
Subiecte în articol: casa dialog constructiv