x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Cada ca o bijuterie

Cada ca o bijuterie

de Georgiana Teodorescu    |    11 Mar 2011   •   15:11
Cada ca o bijuterie

Veritabil spaţiu de intimitate şi relaxare, baia capătă, într-o lume modernă, un rol esenţial în viaţa noastră. Ea trebuie să fie primitoare, practică şi funcţională, dar în acelaşi timp inedită şi personalizată prin decor.

Aquamass este una din primele companii care şi-a imaginat sala de baie ca pe un asemenea loc, combinând experienţa sa de 30 de ani cu talentul celor mai importanţi designeri contemporani. Elementul central şi rolul cel mai important al oricărei băi este cada şi de aceea brandul belgian o transformă în centru de interes. În fiecare an ei surprind, reuşind să transforme un element aparent banal într-unul spectaculos, de fiecare dată mai surprinzător decât cel din anii precedenţi.

Pentru 2011, ei propun o serie de căzi cu finisaje de şiraguri cu mărgele de diferite culori strălucitoare: roşii, albastre, gri, precum şi mărgele translucide albe sau de un negru mat. Amenajări naturale, tradiţionale sau minimaliste, glossy sau chiar cu o notă de extravaganţă pot primi căzile cu finisaje extrem de variate: lucioase sau îmbrăcate în piele naturală de vacă disponibile în multiple culori, printuri ce imită benzile desenate sau printuri africane. Pentru a întregi aspectul inedit al căzilor, designerii propun accesorizarea acestora cu perdele de duş realizate în acelaşi finisaj.

Elementul de rezistenţă ideal pentru o baie sofisticată este reprezentat de cada decorată cu cristale, având un fundal compus din leduri de culoare albastră. Se creează astfel un efect frapant de lumină acvatică, avem iluzia că apa se revarsă în mod continuu din cadă, asemenea unei cascade. Pentru o atmosferă romantică, nu mai sunt necesare alte dispozitive de iluminat, ci este suficientă magia strălucitoare de lumină astfel proiectată.

Dincolo de îndrăznala stilistică fără margini, Aquamass dă dovadă de respect şi pentru mediul înconjurător, căzile fiind fabricate din materiale reciclate.

×
Subiecte în articol: baie cada