Casa Vasile Pogor: o reşedinţă boierească din Iaşii secolului al XIX-lea

Redeschiderea acestui muzeu, denumit şi Casa Junimii, situat în aproprierea Copoului "uliţa aristocratică a Iaşilor de odinioară", a fost considerat evenimentul anului 2006 de presa ieşeană.

Pe acest loc, "începând de la anul 1776, pitarul Ioniţă Cerchez, de vechi neam, cumpăra pe această uliţă din Muntenimea de mijloc, de la mai mulţi mahalagii, casele şi locurile lor. Pe locurile cumpărate pe uliţa Sării, Ioniţă Cerchez şi-a zidit o casă mare. La împărţeala dintre moştenitori, ea a revenit fiului său Iancu, căsătorit cu Smaranda Racoviţă. De la acesta a fost moştenită de fiica lui, Zoe, nevasta lui Vasile Pogor. Pe la 1850 Vasile Pogor a dărâmat fostele case ale pitarului şi a clădit actualele. După moartea vornicului, la 1857, casele au fost moştenite de fiul său, Vasile Pogor, primar de trei ori al Iaşilor.

În ele s-au ţinut multe din faimoasele întruniri ale Junimii, lipsite cu totul de pedantismul care tronează astăzi", scria Vasile Panopol în cartea sa "Pe uliţele Iaşului". Data construirii este atestată printr-o piatră găsită în urma lucrărilor de consolidare şi restaurare pe care este inscripţionat în caractere chirilice: "Vasile Pogor 1850 şi soţia sa Zoe".

PROPRIETATEA MORUZZI
În primii ani ai secolului al XX-lea, proprietatea a fost cumpărată de familia Moruzzi. Atunci s-au făcut unele modificări, atât la intrarea principală, cât şi la faţade, aşezând deasupra pe fronton blazonul Moruzeştilor. Aici locuind principesa Maria, văduva lui Alexandru Al. Cuza, fiul cel mare al domnitorului. Ce doi s-au căsătorit în 1889 cu Maria Moruzzi (1863-1921), fiica lui Alecu Moruzzi şi a Adelei Sturdza.

În călătoria de nuntă, acesta s-a îmbolnăvit de tuberculoză, murind la puţin timp. Cei doi fuseseră căsătoriţi şase luni, dar prin testament Maria moştenea întreaga avere a familiei Cuza, inclusiv moşia de la Ruginoasa. Principesa Moruzzi a avut o tinereţe furtunoasă, astfel, şapte ani mai târziu a avut o idilă cu Ionel Brătianu, care îşi făcea stagiatura de inginer la căile ferate. Aceasta a rămas însărcinată, cei doi fiind obligaţi să se căsătorească. Celebra căsătorie-divorţ de la Ruginoasa a avut loc în capela castelului, ei divorţând în aceeaşi zi.

Pe 3 februarie 1898 se năştea Gheorghe I. Brătianu (1898-1953), singurul copil al lui Ionel Brătianu. Maria Moruzzi nu s-a recăsătorit. A jucat un rol însemnat în viaţa socială din capitala Moldovei. Era preşedinta Crucii Roşii şi se ocupa de toate operele locale de binefacere. Ca o "bună moldoveancă de viţă veche", evita să vină la Bucureşti. Cu toată impetuozitatea de caracter, avea o statură frumoasă cu o ţinută distinsă. De altfel, Elisa Ştirbey scria "cucoanele moldovence aveau şi mai multă ţinută şi mai multă originalitate. Independente, fanteziste, voluntare şi elegante".

La moartea mamei sale, în 1921, Gheorghe Brătianu scria "a fost pentru mine tot. A fost însă şi un suflet mare, care a trecut prin viaţă fără făţărnicie". Acesta continuă să locuiască aici, închiriând clădirea în 1938, când se mută la Bucureşti. În august 1945 a fost nevoit să vândă casa copilăriei lui, care a devenit sediu al administraţiei CFR. De aceea, în 2003, regionala CFR solicita în justiţie 700.000 de dolari drept despăgubire pentru clădire şi cei 6.000mp ai proprietăţii. Solicitarea a fost respinsă.




Clădirea a fost restaurată în 1968, în vederea amenajării muzeului, şi reparată după cutremurul din 1977. Casa din Strada Vasile Pogor numărul 4 urmează liniile drepte ale neoclasicului. În 1901, arhitectul nu a apelat la o abundenţă decorativă, elementele ornamentale fiind simple, dar elegant, articulate. Partea mediană a palatului este în decroş faţă de restul clădirii. Paramentul parterului este marcat prin bosaje reliefate. Etajul este evidenţiat ca piano nobile şi ritmat de coloanele adosate cu capiteluri ionice. Exuberante sunt ancadramentele eclectice ale ferestrelor tip porte fęnetre ale etajului, ce au terminaţia în arc în plin cintru. Balconul încadrează intrarea principală.

Clădirea are nouă încăperi, la parter şi etaj, şi din 2002 o sală multifuncţională în pod. Din holul parterului o scară din lemn duce la etaj, unde din hol se intră în salonul Junimii cu trei ferestre ample, poate cea mai importantă încăpere. În colţurile de lângă uşi sunt sobe cilindrice, mari, albe, decorate cu basorelifuri sau din ceramică colorată, iar de-a lungul pereţilor sunt aşezate oglinzi, canapele, scaune şi alte obiecte decorative.

Reşedinţa boierească a fost ridicată pe un lanţ de pivniţe, amenajate pe trei nivele, construite încă din secolele XVIII-XIXde către boierii Coroi şi Cerchez. Lucrările de consolidare şi amenajare a pivniţelor Muzeului Vasile Pogor s-au încheiat în 1994, dar cele de consolidare a casei au durat 15 ani.

INCONSECVENŢE
Privind faţadele clădirii reiese lipsa atenţiei pentru detalii. Farmecul unei reşedinţe boiereşti de secol al XIX-lea constă tocmai în micile detalii. În cazul monumentelor se încearcă dispunerea pe faţadele principale, cât mai puţin vizibilă a burlanelor, vopsite, în acest caz, într-o altă culoare pentru a se potrivi cu acoperişul din ţiglă metalică Lindab, de culoare roşie, atât de potrivită în cazul monumentelor istorice, clădirea fiind protejată prin LMI 2004, cod IS-IV-m-b-04358.

Rampa de acces în muzeu pentru persoanele cu dizabilităţi fizice este de fapt o scândură din lemn, iar lângă tâmplăria uşii, frumos recondiţionată, este un avizier din tâmplărie PVC de culoare albă.
Odată intrat în holul muzeului, observi frumuseţea detaliilor decorative restaurate, dar şi faptul că mozaicul pavimentului este acoperit de o mochetă albastră, peste care sunt puse două folii din plastic care conduc paşii vizitatorilor în direcţia casei de bilete. Trebuie menţionat că mocheta este de altfel tipică pentru reşedinţele nobiliare din secolul al XIX-lea din Moldova.

Şi totuşi, dacă persoanele cu dizabilităţi ar dori să viziteze Casa Vasile Pogor, nu ar putea vedea decât parterul, întrucât la etaj sau în pod nu au fost prevăzute facilităţi pentru aceştia.

DETALII
Să amintim apoi versurile decupate din autocolant auriu, lipite pe parchetul saloanelor, ghivecele din plastic cu ferigi presărate prin holurile muzeului şi pe balustrada scării din lemn, caloriferele standard instalate, sau întrerupătoarele albe, din plastic ieftin şi ele tipice unei reşedinţe boiereşti de secol al XIX-lea.

Contrastul între o canapea "ottomane" Ludovic XV cu picioare cabriol, cu spătar înalt în pantă lină, retapisată într-o manieră barbară, şi un întrerupător sau o priză, ambele albe din plastic, va încânta întotdeauna ochiul vizitatorului. Majoritatea candelabrelor, etichetele exponatelor, care nu sunt bilingve, a mânerelor, a semnalizării ieşirilor, a parchetelor sunt complet inadecvate. Mobilierul este expus într-un amenstec ţipător, în încercarea de a recrea interioarele de epocă.




Demersul muzeal ar trebui să fie în primul rând un act estetic şi nu o reconstituire ştiinţifică. De aceea este preferabil ca un arhitect sau un designer de interioare, şi nu un muzeograf, să se ocupe de reamenajarea acestor spaţii, sau să existe măcar o colaborare. Obiectele expuse definesc gustul epocii, fiind un ecletism "tous les Louis": garnituri de mobilă de salon, cu mese rotunde cu marginea sculptată, scrinuri, secretaire, oglinzi, măsuţe gheridon, mobilier rustic, etc.

PATRIMONIUL MUZEULUI
Cuprinde o diversitate de piese de o mare valoare istorică, memorialistică, documentară, dar şi artistică: documente, carte rară, hărţi vechi, fotografii, costume, artă decorativă (mobilier, porţelan, argintărie, ceasuri, covoare). Muzeul este foarte mândru să expună ceasul din aur al lui Eminescu, dar nu suficient de mult să îl şi repare, întrucât acesta, ca şi cel al lui Garabet Ibrăileanu, nu mai funcţionează. Cum spuneam, detalii. Având în vedere ca lucrările au durat 15 ani, "încheindu-se" acum 2 ani, Casa Vasile Pogor din Iaşi este un muzeu reamenajat după acelaşi principii învechite, după tipicul unui muzeu de secol al XIX-lea.

Nu au fost luaţi în considerare vizitatorii, ci muzeul. Nu este deloc interactiv, nu există audio guide, mobilierul este îngrămădit după scriitorii, cărora le-au aparţinut, etc...

RESTAURARE
În 2004 au început lucrările de restaurare a elementelor deorative ale interioarelor, executate de Florin Tabarnea şi Carmen Solomonie. Proiectul a costat 3,2 miliarde de lei. Acestea s-au păstrat sub mai multe straturi succesive de vopsea, ipsos sau aracet. Astfel s-au restaurat tavanele, pictura parietală a holului parterului, scara interioară, sobele, tâmplăria uşilor şi a ferestrelor. Tavanele din lemn de brad au fost curăţate şi protejate cu baiţuri, şelac şi aurite cu foiţă de aur sau decorate, folosindu-se o tehnică pe bază de tempera grasă, de culoarea albastru de Prusia şi aurite.

Au fost restaurate complet stucaturile şi ancadramentele uşilor. Tâmplăria ferestrelor şi uşilor este cea originală, fiind recondiţionată. Sobele construite din teracotă vieneză, de asemenea. La scara interioară, sculptată în lemn de stejar, au fost refăcute podina şi stâlpul de susţinere al acesteia, precum şi cheia de îmbinare. Apoi a urmat pictura parietală în stil art nouveau, executată original pe un glet de ipsos cu tempera grasă.