x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Decizie obligatorie a ICCJ care afectează milioane de pensionari: Diferențele de pensii se plătesc regresiv, în limita a trei ani

Decizie obligatorie a ICCJ care afectează milioane de pensionari: Diferențele de pensii se plătesc regresiv, în limita a trei ani

de Redacția Jurnalul    |    04 Mar 2025   •   18:25
Decizie obligatorie a ICCJ care afectează milioane de pensionari: Diferențele de pensii se plătesc regresiv, în limita a trei ani
Sursa foto: Hepta/pensii

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a stabilit că diferențele între sumele stabilite de casele de pensii și cele cuvenite pensionarilor se acordă sau se recuperează în limita unui termen de prescripție de trei ani, calculat regresiv de la data constatării acestora. Decizia este obligatorie și clarifică o practică judiciară divergentă.

ICCJ a tranșat disputa privind prescripția sumelor restante

Curtea de Apel Brașov a solicitat Înaltei Curți un punct de vedere referitor la interpretarea articolului 107, alineatul (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Mai exact, instanța a dorit să afle dacă termenul de trei ani prevăzut de lege este unul imperativ sau dacă se aplică regimul general al prescripției din dreptul comun.

Prin decizia pronunțată, ICCJ a admis recursul formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și a stabilit că termenul de trei ani reprezintă perioada maximă pentru care se pot recupera sau acorda sumele rezultate din recalcularea pensiilor. Acest interval se calculează regresiv de la momentul constatării diferențelor.

Impactul deciziei asupra pensionarilor

Prin această hotărâre, ICCJ clarifică faptul că pensionarii pot primi sumele cuvenite doar pentru ultimii trei ani anteriori constatării erorilor, chiar dacă acestea s-au produs pe o perioadă mai lungă. De asemenea, și recuperarea sumelor plătite în plus de casele de pensii se va face în aceleași condiții.

Conform articolului 107 din Legea nr. 263/2010, casele teritoriale de pensii sunt obligate să opereze din oficiu sau la cererea pensionarilor modificările necesare printr-o decizie de revizuire. Totodată, în cazul asiguraților care au depus declarații individuale de asigurare, recalculările trebuie efectuate până la 31 decembrie pentru anul anterior, potrivit Stiri pe Surse.

Decizia Înaltei Curți este obligatorie și uniformizează practica instanțelor în procesele privind recalcularea pensiilor.

×