x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Concursul pentru construcţii durabile

Concursul pentru construcţii durabile

de Alina Iancu    |    04 Sep 2010   •   00:00
Concursul pentru construcţii durabile

Se caută soluţii pentru "reinventarea construcţiilor" la nivel global. Cu acest scop, pe 1 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă a fost anunţată oficial începerea celei de-a treia ediţii a concursului "Holcim Awards pentru construcţii durabile" care oferă premii în valoare totală de două milioane de dolari.

Domeniul construcţiilor este unul complex, în care lucrurile se schimbă cu rapiditate, iar cerinţele devin tot mai exigente. Obiectivul competiţiei nou-lansate se rezumă în linii mari la stimularea dezvoltării construcţiilor durabile bazată pe premierea unor proiecte şi viziuni care răspund unui set de criterii. Sunt invitaţi să participe specialişti români din domeniul construcţiilor, arhitecţi, proiectanţi, ingineri, dezvoltatori şi firme de construcţii dornice să ofere cele mai eficiente metode de satisfacere a necesităţilor şi provocărilor ecologice, de mediu şi sociale care să garanteze ridicarea standardelor de viaţă.

Proiectele pot fi înscrise online pe site-ul www.holcimawards.org până la data de 23 martie 2011. Ulterior va avea loc faza regională, preliminară, în care se vor alege trei proiecte clasate la nivel continental. A doua fază a concursului va avea loc la nivel global şi va fi organizată în 2010-2011.
Participanţii îşi pot înscrie proiectele la una dintre cele două categorii existente. Prima este deschisă proiectelor mature, aflate la un stadiu avansat de design, cu o mare probabilitate de execuţie. Aflată la polul opus, ce-a de-a doua categorie, denumită "Next Generation", va cuprinde proiecte şi viziuni conceptuale, în stadii incipiente de design şi cu o mică probabilitate de execuţie.

"Suntem încrezători că arhitecţii, proiectanţii şi studenţii de la arhitectură şi urbanism din România au capacitatea de a-şi extinde prezenţa la această ediţie a competiţiei Holcim Awards pentru Construcţii Durabile, pentru că piaţa locală de construcţii s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Sunt convins că talentaţii arhitecţi români care vor participa la această competiţie vor înscrie proiecte interesante şi cu un nivel ridicat de calitate", a declarat Markus Wirth, directorul general al Holcim România.

În cadrul primelor două ediţii ale concursului, România a participat la competiţie cu circa 50 de proiecte, dintre care nouă au fost acceptate în faza europeană, însă nici unul nu a câştigat premii.
Despre competiţie, criterii de jurizare, proiecte anterioare şi alte informaţii utile puteţi afla mai multe direct de pe site-ul organizatorilor.

×
Subiecte în articol: eveniment