x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Editorial - Fericiti cei bogati in suflet

Editorial - Fericiti cei bogati in suflet

de Adrian Parvu    |    21 Dec 2006   •   00:00
Editorial - Fericiti cei bogati in suflet

Intram in Sarbatori cu mic, cu mare, saraci sau bogati, mai ageri sau mai inceti la minte. S-a dat drumul la un soi de veselie generala, la muzici si festivitati, la luminite mii si stele faclii.

Intram in Sarbatori cu mic, cu mare, saraci sau bogati, mai ageri sau mai inceti la minte. S-a dat drumul la un soi de veselie generala, la muzici si festivitati, la luminite mii si stele faclii.

E bine, macar pentru cateva zile sa uiti de necazuri, sa-ti imparti timpul intre familie si prieteni, sa primesti si sa oferi cadouri, fie ele si simbolice. Intram incepand cu anul viitor si in marea familie europeana, cu traditiile si obiceiurile noastre, dar mai cu seama cu marea speranta ca, dupa ceva timp, ne va fi si noua mai bine.

Intram si intr-o perioada grea, de restructurari morale, de schimbare a mentalitatilor, de regandire a atitudinii fata de relatia civilizata cu tot ceea ce ne inconjoara. Ne va fi, probabil, mai greu de trait o vreme, ne vom calcula mai cu grija bugetele si cheltuielile, vom fi mai tematori si mai precauti.

Dar cu siguranta ne vom imbogati inainte de toate in suflet, adica acolo de unde vine adevarata putere de a merge mai departe spre binele nostru, al copiilor nostri, al copiilor copiilor nostri. Nu va urez decat sa dobanditi cat mai repede acest fel de bogatie si, in buna sanatate, sa va ganditi apoi la calea prosperitatii materiale pe care o veti dobandi, fiecare dupa puterile si sansele sale.

Noi, romanii, nu intram intr-un an nou, ci intr-o era noua. Intram intr-o alta istorie, cu toate cele bune si toate cele rele ale noastre, cu un trecut pe care trebuie sa ni-l asumam in intregime si fara rezerve.

De aceea vreau sa spun ca ar fi bine sa trecem Sarbatorile din aceasta iarna apreciind mai cu seama spiritul lor decat litera festivismului, oricat de frumoase ar vorbele care il insotesc. Inca o data, bogatie sufleteasca si sanatate va doresc pentru toti anii care vor veni.
×