• articol realizat de www.imopedia.ro
Nici anul acesta nu pare să fie unul grozav pentru piaţa imobiliară din România, în viziunea reprezentanţilor companiei de evaluare Darian. Din punctul lor de vedere 2011 va aduce un nou val de executări silite în rândul celor care nu îşi mai pot achita datoriile către bănci, ceea ce va creşte numărul tranzacţiilor pe piaţa imobiliară.
„În 2011, vor continua executările silite, ceea ce va duce la o creştere a numărului de tranzacţii, va continua procesul de restructurare a creditelor neperformante şi preţurile vor continua să scadă până spre sfârşitul anului, când ar putea fi atins nivelul minim. Anul viitor am putea avea o revenire a pieţei imobiliare - aceasta se va resimţi cu o întârziere de patru, cinci sau şase luni după repornirea economiei” este de părere Adrian Popa Bochis, director Departament Consultanţă Imobiliară Darian.
Aşadar, analiştii Darian se aşteaptă ca preţurile să continue să coboare şi în 2011, asta după ce şi anul trecut au înregistrat o scădere faţă de 2009.
Care a fost preţul mediu al apartamentelor la finalul anului 2010?
Apartamente vechi
Potrivit datelor publicate de compania de consultanţă Darian, la sfârşitul semestrului II din 2010 preţul mediu al apartamentelor vechi din Bucureşti a ajuns la 1089 euro/mp, ceea ce înseamnă o scădere de 11,1% faţă de semestrul întâi.
La nivel naţional, scăderea înregistrată în ultima parte a anului a fost aproape la jumătate faţă de începutul lui 2010. Concret preţul mediu atins de locuinţele din blocurile vechi la sfârşitul semestrului II a fost de 774 euro/mp cu 5,7% mai mic decât în primele şase luni ale lui 2010.
Apartamente noi
În Capitală, scăderea înregistrată de locuinţele noi în semestrul II faţă de semestrul I a fost apropiată de cea atinsă de apartamentele vechi, 11,5%. Astfel, după această ieftinire preţul mediu a ajuns la finalul anului trecut la 1,309 euro/mp.
La nivel naţional se observă că preţurile apartamentelor noi au cunoscut aceeaşi scădere ca locuinţelor vechi în ultimele şase luni ale lui 2010 comparativ cu primele luni, respective 5,7%. Preţul mediu atingând valoarea de 846 euro/mp.
Preţurile apartamentelor cuprinse în analiză sunt valori medii în euro pentru apartamente decomandate la etajele intermediare şi având finisaje medii. Toate proprietăţile rezidenţiale au fost luate în calcul raportate la suprafaţa utilă.
Terenuri
2008 vs 2010
Preţurile terenurilor la nivel naţional au cunoscut în doi ani de criză imobiliară o scădere de 44,9%. Vorbim aici de valorile în euro. Dacă ne raportăm la moneda naţională scăderea este mai mică, de 36,6%.
În cazul Bucureştiului, observăm că valorile în euro s-au redus în 2010 faţă de 2008 cu 44,1%, potrivit datelor companiei de evaluare Darian. Iar despre preţurilor în lei putem spune că au înregistrat în perioada amintită o ieftinire de 35,6%
Cursul mediu folosit a fost de 4,24 lei/euro pentru 2010 şi de 3,827 lei/euro pentru 2008.