x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Ingrădit sau neingrădit?

Ingrădit sau neingrădit?

12 Iul 2007   •   00:00

Tradiţia construirii unui gard in jurul casei este incă foarte puternică la noi, in toate zonele geografice, cu diferenţe notabile de concepţie şi mentalităţi intre cele trei mari provincii istorice: Moldova, Ardealul şi Ţara Romănească. Dincolo de rolul de demarcaţie riguroasă a teritoriului propriu, gardurile noastre au in cele mai multe dintre cazuri funcţia de a asigura intimitatea sau protecţia.

Ce-i de făcut dincoace şi dincolo de limita proprietăţii

Tradiţia construirii unui gard in jurul casei este incă foarte puternică la noi, in toate zonele geografice, cu diferenţe notabile de concepţie şi mentalităţi intre cele trei mari provincii istorice: Moldova, Ardealul şi Ţara Romănească. Dincolo de rolul de demarcaţie riguroasă a teritoriului propriu, gardurile noastre au in cele mai multe dintre cazuri funcţia de a asigura intimitatea sau protecţia.

Ele sunt suficient de inalte şi de dense incăt să ne ferească de privirile curioşilor sau chiar de prezenţa nedorită a unor intruşi, veniţi cu cine ştie ce gănduri… Dar nu gardul in sine face obiectul acestui articol (vom aborda subiectul din această perspectivă intr-unul din numerele viitoare ale suplimentului), ci felul in care ştim să exploatăm spaţiul exterior construcţiei, indiferent dacă şi cum este acesta ingrădit.

In curtea cea mică

Unele case sunt prin forţa lucrurilor inconjurate de curţi mici, mai mult sau mai puţin insorite, in interiorul cărora fiecare centimetru pătrat capătă valori nebănuite. Tentaţia este ca oricăt de modestă ar fi suprafaţă deţinută, să dăm curţii noastre toate funcţiunile posibile. Am vrea să avem aici o grădină cu flori parfumate şi multicolore, să punem şi un grătar in jurul căruia să se poată aduna familia sau prietenii, să ţinem şi unul ori mai multe "animăluţe", să desfăşurăm un hobby şi mai ştiu eu ce altceva! Acestă tentaţie trebuie reprimată şi, in funcţie de forma, orientarea faţă de punctele cardinale, presiunea vecinătăţilor şi regimul de circulaţie să alegem şi să dezvoltăm una dintre funcţiuni, pe cea mai potrivită condiţiilor obiective. In acord cu această alegere vom decide apoi dacă vom pune in curte gazon sau pavaj, dacă vom planta flori sau vom organiza un spaţiu funcţional destinat destinderii sau dacă vom organiza un mic atelier de (să zicem) reparat biciclete. In curţile mici trebuie să domnească o ordine desăvărşită şi e recomandabil să exploataţi toate suprafeţele verticale ce pot fi decorate sau utilizate ca soluţii de depozitare. Faţada propriei case, calcanul unei construcţii invecinate, stălpii sau ulucile gardului, trunchiul unui arbore pot fi transformate in suporturi pentru flori, obiecte decorative sau diverse unelte.

Proprietatea semiinchisă

Acolo unde condiţiile o permit, indiferent dacă proprietatea se află intr-o zonă de cămpie, colinară sau muntoasă, poate fi aleasă soluţia ingrădirii parţiale, lăsănd una sau mai multe laturi ale curţii libere, cu deschidere către aria cu potenţial peisagistic atractiv. Liziera unei păduri, un lan de porumb, meandrele unui părăiaş sau şerpuirea unui drum de ţară pot fi tot atătea locuri spre care privirea şi pasul pot trece fără a intămpina vreun obstacol. Protecţia poate fi asigurată cu impletituri sau garduri vii, joase, in aşa fel incăt orizontul să nu fie obturat.

Delimitarea totală sau parţială a proprietăţii, mai ales pe o porţiune din jurul casei, poate fi făcută in mai multe feluri, gardul tradiţional nefiind intotdeauna obligatoriu
Pentru suprafeţele mici alegeţi o singură utilizare şi organizaţi curtea in aşa fel incăt aceasta să poată fi exploatată cu eficienţă maximă, răspunzănd şi unor criterii estetice şi decorative care să facă atractivă orice activitate desfăşurată aici, in orice anotimp al anului

Spaţii generoase

Dacă in jurul casei dispuneţi de suprafeţe generoase, nu inseamnă că ele trebuie aglomerate prin amenajări şi intervenţii artificiale. Simplitatea şi specularea inteligentă a elementelor naturale existente sau create in mod echilibrat vor avea efecte estetice şi funcţionale remarcabile. Terenul curat, bine ingrijit, peluza de iarbă sau de gazon stropită zilnic, un pom fructifer sau un copac secular bine poziţionat sunt suficiente pentru a crea o binevenită atmosferă de linişte şi de prospeţime. Dacă la toate acestea se adaugă un accent decorativ echilibrat, şi de preferinţă tot natural, veţi avea o proprietate demnă de laudă, cu care vă veţi putea măndri şi pe care o veţi oferi drept model cunoscuţilor.

×
Subiecte în articol: viaţa la ţară