x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Nuanţa care să te binedispună

Nuanţa care să te binedispună

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    09 Ian 2010   •   00:00
Nuanţa care să te binedispună
Sursa foto: /www.gowfb.com

Un dor mare pe timp de iarnă este acela după verdeaţa, după culoarea, mirosul şi simpla prezenţă în jurul nostru a vegetaţiei. De la această dorinţă a pornit şi ideea de a deschide Jurnalul casei de astăzi cu subiectul "Un strop de verde trezeşte buna dispoziţie", făcând referire directă la culoarea verde.



Verdele, în afară de faptul că duce imediat cu gândul la natură, este şi o culoare care vitaminizează şi induce buna dispoziţie. De bună dispoziţie şi optimism avem mare nevoie la acest început de an, privitor la care avem destul de multe semnale neplăcute, venite în special din statisticile făcute la nivel economic. Aşa încât este nevoie să ne înarmăm cu cele mai sus-amintite pentru a porni la drum şi pentru a-i face faţă cu brio.

Una dintre măsurile pe care putem să le luăm este aceea de a da casei noastre o "faţă zâmbitoare şi tonică" cât să ne simţim bine atunci când îi călcăm pragul şi din care să plecăm la începutul fiecărei zile voioşi şi încărcaţi de energie.

În paginile noastre de "Cumpărături" vei găsi o sumedenie de idei colorate în nuanţe de verde, pentru casa ta, care te vor ajuta să-i schimbi aspectul într-unul mai fresh.  

Pentru că este o culoare foarte versatilă, cu siguranţă o să găseşti o mulţime de nuanţe interesante, dintre care cel puţin una se va potrivi sigur cu casa ta (verde crud, măsliniu, verde smarald, verde-turcoaz, fistic etc.).

Nu este singurul subiect foarte plăcut pe care ai să-l descoperi în paginile de astăzi. Mai avem pentru tine sugestii extrase dintr-o amenajare reală, care să-ţi fie de folos la decorarea în stil romantic a dormitorului. Un stil romantic reuşit dintr-un mix de elemente aparţinând unor stiluri diferite, elemente alese atent însă pentru a genera la sfârşit o combinaţie cu aspect unitar şi în acelaşi timp sofisticat.

Descoperă şi cât de frumos a fost renovată o căsuţă veche de lemn care a stat foarte multă vreme nelocuită, amplasată în zona Bacăului, cu o arhitectură tradiţională românească specifică zonelor de munte.

Dacă te numeri printre aceia care-şi doresc să se mute într-un ansamblu rezidenţial nou, sătul fiind de problemele, de veşnica împărţire interioară şi de suprafeţele mici ale apartamentelor din blocurile vechi, trebuie să parcurgi rubrica "Ne-am interesat pentru tine".

O să afli că, dacă ai fost convins de preţ, suprafaţă, împărţire şi locaţie, nu trebuie să te opreşti aici. E nevoie să verifici cu atenţie calitatea construcţiei în care este amplasat apartamentul, calitatea materialelor şi a montajului acestora în casa pe care urmează să dai o grămadă de bani.

Şi subiectele interesante nu se opresc aici...

×
Subiecte în articol: editorial