Mobilierul pictat a devenit un exponat nelipsit de la marile târguri de profil. Imaginile sunt dintre cele mai diverse: de la flori, forme geometrice, texte sau pur şi simplu litere până la chipurile unor mari artişti. Preţurile sunt pe măsura aspectului şi încep de la câteva mii de euro pentru o o singură piesă. De remarcat este faptul că astfel de mobilier poate fi obţinut şi altfel pentru sume mult mai mici.
Suntem tentaţi de cele mai multe ori să credem că ceea ce este vechi este automat şi bun de aruncat. Nu este însă cazul pieselor de mobilier din lemn masiv pe care vrem să vi le prezentăm în articolul de astăzi. Realizate cu câteva zeci de ani în urmă, în perioada comunismului, cele opt scaune, masa, vitrina şi cele două comode sunt o combinaţie a stilului clasic cu rococo-ul englezesc. Ca urmare a faptului că nu reprezintă un stil anume pe care să îl recondiţioneze pentru a-i creşte valoarea, proprietarul a vrut să îi dea o notă modernă, iar soluţia a fost pictura. Au existat trei propuneri în acest sens, dintre care trebuia să se aleagă unul singur, dar, în final, s-a optat pentru îmbinarea lor. Astfel, pentru scaune s-au folosit toate cele trei modele propuse: dungi, romburi şi flori, în timp ce pe restul pieselor au fost desenate numai dungi. Pentru recondiţionarea mobilierului care urmează să fie folosit într-o casă de vacanţă s-a apelat mai întâi la servicii de tâmplărie. Picturile au fost realizate din vopsele acrilice, lac acrilic şi foiţă de argint cu care s-au acoperit ornamentele deja existente.