x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Propunere artistică de interior clasic

Propunere artistică de interior clasic

de Georgiana Teodorescu    |    20 Mar 2010   •   00:00
Propunere artistică de interior clasic

Amenajarea prezentată astăzi este inedită, atât prin modul de realizare a proiectului, cât şi prin tema dată. Toate ideile designerului au fost aici ilustrate prin desene de mână, nuanţate artistic şi extrem de personale.

Agreăm întrutotul această formulă, deoarece întrece în expresivitate şi căldură orice interior randat pe calculator, oricât de performante ar fi programele în care se lucrează.

TEMA DE DECORARE
Casa pentru care au fost concepute planşele prezentate este o casă relativ nouă, de la sfârşitul anilor '90, cu o arhitectură neutră. Ideea de bază a amenajării a avut ca punct de plecare integrarea unor piese de colecţie de renaştere spaniolă deţinut de proprietari într-un ambient clasic elegant şi armonios, dar care să deservească funcţional cerinţele vieţii cotidiene. Astfel, elementele care să compună un astfel de interior au fost alese coordonat: tapetul, textilele, culorile pereţilor şi nuanţele esenţelor de lemn. Spaţiile au fost organizate în funcţie de nişte colţuri de interes care atrag atenţia progresiv. Valoarea decoraţiilor autentice astfel distribuite oferă senzaţia de traseu de expunere ca într-o galerie de artă, dar cu amprenta personală şi caldă a unui cămin.
S-a urmărit îmbrăcarea tuturor zonelor din locuinţă în aceste straie nobile, de la zone principale la spaţii de circulaţie şi băi. Pentru baia matrimonială s-a plecat de a transpune imaginea unei grădini englezeşti în ambientul de dimensiuni generoase. Acest efect s-a obţinut printr-o pictură de tip tromp oil pe un fond de perete patinat. Forma obiectelor sanitare a completat atmosfera de budoire, accentuate fiind de mobilierul în stil franţuzesc făcut pe comandă la meşteri artizani.
Uşile interioare banale din stejar au fost înlocuite cu unele cu detalii impunătoare, cu căptuşeli late cu tăblii patinate şi înnobilate cu foiţe de aur şi feronerii pe măsură.

Proiectul a fost conceput şi ilustrat de designer Raluca Alexandru www.ralucaalexandru.blogspot.com , tel. 0721.538.729

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă