x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Recomandări privind curăţenia de sărbători

Recomandări privind curăţenia de sărbători

12 Dec 2009   •   00:00
Recomandări privind curăţenia de sărbători

Bucătăria reprezintă pentru gospodinele adevărate spaţiul cel mai important şi cel mai folosit totodată în perioada Sărbătorilor de iarnă. În aceste condiţii, curăţirea corespunzătoare a sa devine cu atât mai importantă.



La acest subiect vom face şi noi referire în acest material, mai precis la curăţirea aparaturii electrocasnice din bucătărie. Recomandările în acest sens ne-au fost furnizate de Electrolux sub forma unui mic ghid despre cum vă puteţi îngriji mai bine această aparatură. Mai mult decât atât, cum bucătăria nu este doar pentru Crăciun, prin curăţare periodică veţi păstra electrocasnicele ca noi vreme îndelungată.

CAFETIERELE. Scoateţi-le din priză şi lăsaţi-le să se răcească înainte de curăţare. Spălaţi recipientul pentru filtru şi filtrele de nailon cu apă caldă şi săpun, apoi puneţi carafa de sticlă în maşina de spălat vase. Ar trebui, de asemenea, să detrartraţi dispozitivele la fiecare opt săptămâni dacă locuiţi într-o zonă cu apă dură.

HOTELE. Filtrele de metal pot fi curăţate cu apă caldă şi săpun, unele putând fi spălate şi în maşina de spălat vase. Filtrele de mangal trebuie înlocuite la fiecare trei luni şi cele de hârtie la fiecare două luni.

MAŞINILE DE SPĂLAT VASE. Curăţaţi filtrele după fiecare utilizare. Căutaţi, de preferat, un model cu filtru care se curăţă singur. Curăţaţi braţele pulverizatorului cu apă caldă şi săpun şi folosiţi produse speciale pentru a detrartra şi împrospăta interiorul.

FRIGIDERELE. Chiar şi modelele No Frost necesită curăţare din când în când. Ştergeţi interiorul cu o cârpă umedă şi preveniţi mirosurile punând înăuntru un recipient cu bicarbonat de sodiu.

CONGELATOARELE. Folosiţi bicarbonat de sodiu diluat pentru a curăţa interiorul, iar dacă nu aveţi un model No Frost, asiguraţi-vă că l-aţi dezgheţat complet atunci când gheaţa este de 3-4 cm.

CUPTOARELE CU MICROUNDE. Ştergeţi interiorul cu apă caldă şi soluţie lichidă de curăţare. Ştergeţi întotdeauna farfuria de sticlă după folosire şi spălaţi-o o dată pe săptămână în maşina de spălat vase sau cu apă caldă şi detergent de vase.

MAŞINILE DE SPĂLAT VASE. Păstraţi sigiliul de cauciuc curat, verificând dacă există resturi şi ştergeţi sertarul pentru detergent cu o cârpă umedă. Verificaţi periodic filtrul de scurgere şi amintiţi-vă să puneţi un bol de curăţare dedesubt.

CUPTOARELE.Cele mai recente modele au interioare cu autocurăţare, dar dacă aveţi un model mai vechi, puneţi un bol de apă în cuptor şi încălziţi 20 de minute pentru a scăpa de murdărie şi grăsime. Folosiţi un produs de curăţare special, utilizaţi mănuşi de cauciuc şi păstraţi încăperea bine aerisită.

×
Subiecte în articol: dialog constructiv