Spatiul viral al geniului: o camera si un ceardac

Bojdeuca lui CreangA impresioneazA prin simplitate

In decembrie 1877, Creanga ii scria marelui (si poate singurului...) sau prieten, Eminescu, care plecase la Bucuresti, lasand in sufletul prozatorului "multa scarba si amarala": "Badie Mihai, (...) aceasta epistolie ti-o scriu in cerdacul unde de atatea ori am stat impreuna, unde mata, uitandu-te pe cerul plin cu minunatii, imi povesteai atatea lucruri frumoase... frumoase...". Caci statusera cei doi, cu un an inainte, o vara si o toamna intreaga in bojdeuca din mahalaua ticaului si nu ne e greu sa ni-i imaginam tolaniti pe lavitele aflate de-a stanga si de-a dreapta cerdacului, sporovaind cu buna veselie sau privind in sfanta tacere dealurile blande ale Ciricului si Sorogarilor ori "cerul plin cu minunatii"...

Aici l-au asteptat in zadar Creanga si Veronica pe Luceafar sa treaca impreuna sarbatorile dintre ani si tot de aici, la lampa cu opt lumini, ii mai scria humulesteanul lui Eminescu: "Te-am asteptat de Craciun sa vii, dar... besteleu, festeleu, ca nu pot striga valeu, si cuvantul s-a dus ca fumul in sus, si de venit n-ai mai venit... Dar noi, adica Ienachescu, Raceanu si alti musterii pentru mancarica si bauturica buna, am tras un bairam de cel turcesc, cu vin grecesc de la Amira...".

DIACONUL, ALUNGAT DE LA GOLIA

La vremea acestor epistole, Creanga avea spre 40 de ani. Cu vreo patru ani inainte, in 1872, fusese scos din chilia sa de la Manastirea Goliei si din randul clericilor in urma unui scandal amplificat in trei din cele sase ziare ce apareau la Iasi. "Popa Smantana", cum era poreclit diaconul matahalos, blond si cu ochi albastri, pe langa faima deloc... ortodoxa ce-o avea in targ din cauza deselor si zgomotoaselor vizite prin crasmele mahalalei s-a apucat intr-o buna zi sa impuste cateva ciori din stolul caraitor asezat pe turla bisericii... Cercetatorii faptelor spun ca alungarea lui Creanga din preotie a fost legata, intr-un scenariu complicat, si de faptul ca tanara lui sotie, Ilenuta Grigoriu, fata parintelui iconom al Bisericii "40 de mucenici", se indragostise de protopopul Iasiului. Ba chiar aceasta se mutase cu chirie intr-o casuta tainica, lasand pe Creanga cu singurul lor fiu, Constantin. Odata raspopit, marele povestitor s-a asezat si el intr-una din cele doua odai ale bojdeucii aflate pe Strada Ticaul de Sus la numarul 4. Aici avea sa-si traiasca ultimii 18 ani de viata si sa-si scrie Amintirile din copilarie si nemuritoarele povesti. Creanga a ocupat camera din dreapta, unde se pastreaza masuta simpla din brad, lampa, ceasul sau de argint, tabachera cu monograma, condeiul si calimara, icoana primita in dar de la bunicul sau, precum si un portret original pictat de catre prietenul V. Musnetanu cu numai cateva luni inainte de moartea prozatorului. Camera din stanga era inchiriata unor spalatorese, mama si doua fiice. Mama cu una din fiice s-au retras la un moment dat undeva, la tara. Cea de-a doua fiica, Tinca Vartic, i-a devenit tiitoare si a ramas alaturi de el pana la sfarsit... De altfel, Creanga, fie drept multumire pentru credinta ei, fie spre a o determina sa nu-l paraseasca, va cumpara casa pe numele Tincai, in anul 1879, pe 40 de galbeni austrieci, in actul "de vesnica vanzare" el figurand numai ca martor al tranzactiei.

ORATORUL, SCRIITORUL, DASCALUL

Creanga s-a facut cunoscut mai inainte de toate datorita harului si volubilitatii cu care povestea snoave, istorii mai mult sau mai putin deocheate, basme auzite in Humulestiul natal, toate inflorite si mereu reinventate de geniul sau narativ. In timp ce urma Scoala de invatatori, a fost remarcat de Titu Maiorescu, care i-a fost profesor si director. Acesta l-a propus de altfel sa faca parte din colectivul de redactare a celui dintai abecedar cu scriere in alfabet latin (renuntarea la scrierea chirilica a fost consfintita de Legea lui Cuza din 1862), manual dupa care s-a invatat in scolile romanesti timp de 40 de ani. Abecedarul continea si mici istorii morale, poezii naive si cimilituri, iar in Editia I, din 1868, consemnam prima semnatura de autor a lui Creanga, care, ca orice prozator care se respecta, debuteaza cu o poezioara purtand un titlu ce astazi poate provoca zambete malitioase: "Pasarica in timpul iernii"... Asa cum consemneaza istoria literaturii, Maiorescu a fost acela care l-a adus pe Creanga in Salonul Junimii, unde Vasile Pogor si alti amatori de anecdote "corosive" il indemnau pe povestitor sa dea glas "pe ulita mare", adica sa o zica mai fara perdea...

CINCI LUNI CU EMINESCU...

Incontestabil, cele cateva luni petrecute de Eminescu in bojdeuca au fost decisive pentru destinul literar al lui Creanga, care a inteles si a inceput sa puna pe hartie fabuloasele sale istorisiri, scrise - asa cum ne arata manuscrisele - cu mare chin, dar si cu mare exigenta. In 1876, Eminescu locuia la Iasi, pe undeva, prin spatele Mitropoliei, in casa lui Samson Bodnarescu, un poet cunoscut in epoca si bine asezat social. Certandu-se cu gazda lui, Eminescu isi ia cele doua lazi pline cu carti si manuscrise si, la invitatia lui Creanga, se muta in bojdeuca. Cei doi vor locui impreuna vreme de cinci luni din viata lor atat de scurta si de arzatoare. Din informatiile ramase de la junimisti stim ca in tot acest timp Eminescu putea fi vazut scriind in cerdacul din spatele casei sau odihnindu-se pe una din lavite. Analizand datarile manuscriselor, se poate constata ca poetul a scris aici 22 de poeme, printre cele mai luminoase din intreaga sa opera. O remarcabila marturie despre acele zile am scos tot dintr-o scrisoare a lui Creanga catre Badia Mihai: "Nu pot sa uit acele nopti albe cand hoinaream prin Ciric si Aroneanu, fara pic de ganduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Iesul nostru uitat si parasit de toti. Si dimineata cand ne intorceam la cuibar, blagoscoviti de aghiasma cea fara de prihana si atat de iertatoare a Tincai, care ne primea cu alai, parca cine stie ce nelegiuire am faptuit si noi".

SCURTA ISTORIE DE 160 DE ANI...

Bojdeuca lui Creanga a fost construita in 1842, in mahalaua Ticau a Iasiului de pe atunci, pe o coasta de teren ce apartinuse Bisericii Bunavestire. Compusa din doua odai scunde, o tinda si un cerdac de lemn, casuta din pamant batut pe impletitura de nuiele este calduroasa iarna si racoroasa vara. Podeaua (acum acoperita cu dusumea de brad) era din lut, ca si cuptorul in spatele caruia torceau pisicile lui Creanga. Destinata initial inchirierii, bojdeuca este cumparata de scriitor in 1879, pe numele Tincai, femeia cu care a convietuit aproape doua decenii fara a fi cununati. La doar cateva luni dupa moartea lui Creanga, Tinca se casatoreste cu un vecin care locuia intr-o casa mai mare, cateva strazi mai jos. Obloneste bojdeuca si o lasa in paragina, avand insa decenta sa nu strice nimic din interior, intelegand parca sacralizarea acelui loc sub suflul catorva minti geniale. Dupa moartea Tincai, Constantin Creanga, fiul prozatorului, impreuna cu un grup de prieteni si admiratori ai acestuia, rascumpara in totalitate proprietatea, consolideaza si renoveaza casa. La data de 15 aprilie 1918, Bojdeuca "Ion Creanga" din Ticau, pastrand pe langa valoarea sentimentala si documentara pentru istoricii literari un autentic aer de sfarsit de secol al XIX-lea, este pusa in circuit public. Ea devine astfel cel dintai muzeu memorial din Romania.

COLOSUL SI BOJDEUCA SA

Greu de imaginat cum se va fi miscat Creanga prin bojdeuca cu tavanul atat de jos si usile asa de inguste si scunde. Humulesteanul era un barbat inalt si corpolent (1,85 m si cam 120 kg). Datorita apetitului sau proverbial, prietenii apropiati ii spuneau "mancaul" sau "burtuhanosul". Ei marturisesc ca putea infuleca la o singura masa 100 de sarmale si o mamaliga cat roata carului. Aflat in drum spre baile de la Slanic, unde mergea pentru... cure de slabire, a comandat si a mancat intr-un birt toate felurile aflate pe lista, adica: o supa de bulion, un bors de pui, un eingemacht, costite cu mazare, friptura la tigaie, friptura de frigarui, toate udate cu o carafa cu vin alb, vechisor...

DIN BOJDEUCA LA JUNIMEA

La insistentele lui Eminescu, Ion Creanga s-a apucat sa scrie. Dupa ce a terminat "Soacra cu trei nurori", la 15 septembrie 1875, impreuna cu marele sau prieten, a intrat in saloanele Societatii Junimea, unde a citit povestirea, impresionand audienta si obtinand aprecieri unanime. Dupa numai doua saptamani, la 1 octombrie, povestea era publicata in Convorbiri Literare, acesta fiind considerat debutul literar al lui Creanga. Peste un an ii scria, cu candoare, mentorului sau, Titu Maiorescu, dupa ce ii trimisese spre tipar "Mos Nechifor": "D.voastra cred ca ca veti fi ras de mine si de dansa (de poveste, n.n.), si cu drept cuvant, pentru ca este o copilarie scrisa de un om mult mai batran decat tanar... Eu atata stiu numai, ca am scris lung, pentru ca n-am avut timp sa scriu scurt".

Pe langa lampa cu opt lumini, despre care se stie cu certitudine ca i-a apartinut lui Creanga, se mai pastreaza una cu 12 lumini, despre care avem motive temeinice sa credem ca i-a apartinut lui Eminescu

Masa de brad, acoperita cu stergar alb, condeiul si calimara folosite de povestitor la asezarea Amintirilor pe hartie...

Bojdeuca pastreaza aproape intacta atmosfera de sfarsit de secol al XIX-lea, cu toate obiectele de mobilier si de decor specifice

Marturii ale vremii spun ca acesta era locul de taina unde se intalneau Eminescu si Veronica Micle. Iar daca era de taina, nu putem sti ce vor fi facand dansii aici...