x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Subsol de casă cu funcţiune de lounge

Subsol de casă cu funcţiune de lounge

de Georgiana Teodorescu    |    01 Mai 2010   •   00:00
Subsol de casă cu funcţiune de lounge

Câţi dintre cei care îşi construiesc case se gândesc să facă din nivelul destinat în general funcţiunilor tehnice, cel mai exclusivist loc din casă? Dar iată că se poate! O familie de tineri activi, o casă în centrul Capitalei şi o mare deschidere către lucrurile inedite au transformat subsolul prezentat astăzi în oază de relaxare, confort, distracţie sau socializare, chiar în cadrul locuinţei. Cu costuri medii şi mult curaj, interiorul s-a îmbrăcat în eleganţă şi confort.

ELEMENTELE DISTINCTIVE ALE AMENAJĂRII
O paletă de nuanţe extrem de pregnante, aleasă pentru zugrăvelile pereţilor stă la baza compoziţiei de ansamblu şi funcţionează ca element esenţial în obţinerea atmosferei intime, de lounge. Obiecte de artă, piese de mobilier contemporan accentuate de elemente de decor personalizate vin să completeze ansamblul. Aerul glossy este aici dat de corpurile de iluminat şi ţesăturile preţioase alese pentru îmbrăcarea ferestrelor.

Pentru a funcţiona ca un liant între toate aceste elemente, pardoseala aleasă este una neutră, un parchet de culoarea stejarului albit. Într-un astfel de context, activităţile recreative preferate capătă altfel de conotaţii. De la simpla vizionare a unui film şi pană la serbarea aniversărilor sau a altor evenimente importante din familie, fiecare prilej devine unul memorabil.

×
Subiecte în articol: amenajări originale