Amprentele istoriei într-un palat episcopal

Vinul de Soave l-am descoperit într-un oraş liniştit, cu străzi înguste şi viaţă tihnită. Într-un astfel de periplu în lumea vinului am aflat încă una din nestematele Ita­liei: Palatul Episcopal din Monteforte d’Alpone.

Vinul de Soave l-am descoperit într-un oraş liniştit, cu străzi înguste şi viaţă tihnită. Într-un astfel de periplu în lumea vinului am aflat încă una din nestematele Ita­liei: Palatul Episcopal din Monteforte d’Alpone. Este una dintre acele clădiri care stau mărturie pentru veacurile trecute…

Explorînd sălile palatului, am des­coperit vestigii din alte vremuri: arcade gotice, fresce, precum şi “amprentele” episcopilor care au păstorit viaţa localnicilor. Palatul actual, cu turnul său impunător care domină Piaţa Silvio Venturi, este pentru prima oară atestat documentar în anul 1231. A fost construit în a doua jumătate a secolului al XV-lea, la iniţiativa episcopului veneţian Ermalao Barbarao. Responsabil cu reno­varea palatului a fost inginerul Michele da Caravaggio, care a lucrat în colaborare cu fiul său, Francesco. Lucrarea a fost terminată în jurul anului 1467, iar pentru asta episcopul le-a dăruit celor doi, spre folosinţă pe viaţă, un teren în Monteforte. De-a lungul timpului, arhitectura palatului a suferit diferite modi­ficări, mai ales la partea exterioară. Cea mai semnificativă transformare a avut loc în secolul al XVI-lea, la iniţia­tiva episcopului Gian Matteo Gibert.

Musafiri de seamă

Palatul astfel renovat a găzduit-o pentru o noapte, în septembrie 1581, pe Împărăteasa Maria a Austriei, care călătorea din Boemia spre Spania. ­Printre nobilii care o însoţeau se afla şi Ferante Gonzaga care, la rîndul său, îşi avea alături soţia şi cei trei copii. Unul dintre aceştia, Luigi, este cel care peste ani va fi sanctificat.

În perioada napoletană, mai exact în 1801, episcopul Giovanni Andrea Avogadro, ca să nu se supună fran­ce­zilor, se refugiază la Palatul Monteforte, unde rămîne pînă la sfîrşitul anului 1805. Succesorul său, Innocenzo Liruti, a iniţiat o nouă restaurare a clădirii afectate de retragerea trupelor franceze şi austriece.

La sfîrşitul celui de-al doilea război mon­dial, castelul a devenit adăpost pentru refugiaţi politici şi oameni fără casă. Cardinalul Giovanni Urbani vinde în anul 1955 palatul Serviciului Comunal de Asistenţă Socială. Cîţiva ani mai tîr­ziu, aici se pun bazele unui cămin so­cial. În 2002 se termină construcţia noii clă­diri, amenajată încă de la început ca adă­post social pentru persoane defavo­ri­zate, iar palatul propriu-zis trece în ad­mi­nistrarea Primăriei din Monteforte.

Citește pe Antena3.ro

Șefa partidului lui Călin Georgescu, reacție violentă în fața jurnaliștilor, în prima zi în Parlament

Stracotto d’asino - Coptură de asin

Ingrediente: 800 g pulpă de asin, 200 g făină albă, o sticlă de vin Amarone, două cepe, doi morcovi, o ramură de ţelină, 20 g slănină, o frunză de dafin, 3 linguri de ulei de măsline extravirgin, supă de vită concentrată, sare, piper, polenta (mămăligă).

Preparare: Taie carnea în cuburi şi trece-o prin făină. Sotează în ulei de măsline cepele (tocate mărunt), ­morcovii, ţelina şi slănina (toate tăiate cubuleţe). Lasă-le puţin la foc mic, apoi adaugă carnea şi rumeneşte-o. Toarnă vinul, pune frunza de dafin, potriveşte gustul de sare şi piper, adaugă supa de vită concentrată, acoperă vasul cu un capac şi lasă-l să fiarbă la foc mic, la cuptor. Carnea ­trebuie să se “coacă” astfel timp de patru ore. La nevoie, mai adaugă puţină supă de legume sau de vită (caldă). Pentru ultima jumătate de oră, trece din nou vasul pe flacăra aragazului, ia capacul şi lasă să fiarbă pînă scade bine sosul. Serveşte carnea în sosul ei, cu polenta alături.