x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cutremur de 6,7 în Indonezia. Oamenii au fugit în stradă speriați

Cutremur de 6,7 în Indonezia. Oamenii au fugit în stradă speriați

de Redacția Jurnalul    |    16 Iun 2026   •   09:40
Cutremur de 6,7 în Indonezia. Oamenii au fugit în stradă speriați
Hepta/Cutremur în Indonezia

Un cutremur cu magnitudinea de 6,7 a zguduit marți o parte a insulei Sulawesi din Indonezia și a fost urmat de replici puternice.

Cutremurul a durat mai mult de un minut în zona orașului Palu, cu aproximativ 400.000 de locuitori, care este și capitala provinciei Sulawesi Central, potrivit Associated Press.

Pământul s-a scuturat puternic iar locuitorii au fugit în stradă, speriați. Într-un videoclip publicat pe X se vede cum, cutremurul lovește în cadrul unui eveniment susținut la Universitatea Tadulako din Palu, iar publicul încearcă să iasă din incinta sălii, în panică.

Unii dintre locuitori s-au ales cu geamurile sparte la locuințe, iar pe imaginile de pe camerele de supraveghere ale unei locuințe se vede cum pământul se cutremura cu putere.

Potrivit Associated Press, mai multe spitale au evacuat pacienții, unii dintre aceștia fiind conectați la perfuzii în exterior, ca măsură de siguranță. Nu au fost disponibile imediat informații privind victimele.

Cutremurul inițial a avut epicentrul la 43 de kilometri est-sud-est de Palu, iar Serviciul Geologic al Statelor Unite a declarat că a avut o adâncime de aproximativ 10 kilometri. Cel mai puternic cutremur ulterior a avut magnitudinea de 5,2. Nu a existat riscul producerii unui tsunami.

Indonezia este străbătută de mai multe falii seismice, iar cutremurele și activitatea vulcanică sunt frecvente.

Ultimul cutremur de acest gen din Indonezia a avut loc în ianuarie 2021, iar atunci au murit cel puțin 100 de oameni în urma seismului, iar mii de cetățeni au dormit în aer liber zile întregi din temerilor că și alte replici ar putea să aibă loc. Magnitunea cutremurului a fost de 6,2 pe scara Richter, iar seismul a fost înregistrat în orașul Majumu de pe insula Sulawesi.

Cu toate acestea, cel mai puternic dintre cutremure este cel din 2018, care a avut magnitudinea de 7,5 pe scara Richter. Cutremurul a devastat, atunci, orașul Palu de pe insula Swalesi, provocând un tsunami de 3 metri înălțime și un fenomen numit lichefiere, în care solul se prăbușește sub propria greutate. Atunci, peste 4.000 de persoane au murit, cartiere întregi fiind înghițite de pământul care s-a prăbușit.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cutremur indonezia oameni fugă