Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Zori de zi în Duminica Paştelui la Moldoviţa. Deşi e foarte devreme, iar frigul "trece os prin os", toată suflarea satului s-a strâns în curtea bisericii. Ba chiar câte unii nu s-au lăsat intimidaţi de cele două grade sub zero şi au venit, după datină, îmbrăcaţi în hainele de sărbătoare, cu ie, bundiţă şi fote ori cioareci, femeile cu băsmăluţă înflorată, bărbaţii cu cuşmă.
Stăm şi noi la rând cu oamenii locului, primind binecuvântarea bucatelor (pentru că şi noi, după obiceiul bucovinenilor, am venit pregătiţi cu un coş cu bunătăţi, pentru sfinţit).
Aveam să primim de acolo prescurile însemnate cu pristolnicul şi punguţa cu anafură, de luat dimineaţa pe nemâncate, după ce ne vom fi rostit rugăciunile.
După vreo două ceasuri ne-am îndreptat, în şuvoiul acela de oameni mulţumiţi, spre casa lui Casian Balabaşciuc, silvicultor, scriitor, bucovinean... Acolo, aşezându-ne la aceeaşi masă cu cei ai casei, aveam să aflăm obiceiurile pascale ale comunităţii de huţuli din Moldoviţa şi să le gustăm bucatele.
SARE, PASCĂ, "BABE" ŞI PRESCURI
Am început prin a o iscodi pe mama gazdei, Ileana Balabaşciuc, ce anume se pune în "coşul de Paşte" la Moldoviţa? "În coşul meu pun ceea ce punea şi mama, de acasă de la mine, din satul Călineştii, şi ceea ce punea mama cea bună, mama cea mare, soacra, care era de aici din Moldoviţa. Le-am combinat şi le pun aşa cum cere tradiţia, din toate câte a lăsat Dumnezeu pe faţa pământului, hrana sănătoasă a omenirii.
În primul rând, se pune pască şi «babă» - un cozonac făcut din ingredientele care conţin mai multe calorii decât de obicei pentru pâine: unt, ouă, zahăr. Iar pe lângă «babă» punem un salam, făcut cu multă boia roşie, aceasta era tradiţia locului de aici. Pe lângă asta, se pun ouă vopsite. Ouă roşii. Înainte se făceau numai ouă roşii, cu timpul, oamenii au adăugat mai multe culori.
În afară de ouăle vopsite, în zona aceasta sunt cele mai dibace, cele mai bune ouă încondeiate. Iar dacă aţi avea timp să vizitaţi muzeul de ouă încondeiate, veţi afla cum au ajuns în toată lumea ouăle făcute la Moldoviţa. Femeile au o dexteritate extraordinară pentru aşa ceva. E tehnica lor specifică, împart oul după ochi. Ca model predomină crucea, din toate colţurile.
Fiecare ou încondeiat de gospodinele, nevestele din Moldoviţa are o denumire şi o semnificaţie legate de muncile câmpului (cu grebluţa, cu furca), de creşterea animalelor - găsiţi coarnele berbecului -, sunt motive geometrice cu 40 de colţuri, cu 40 de unghiuri, de fapt, sau o spirală semnificând infinitul, calea rătăcită. În afară de ouă, se pun în coşarcă din toate: într-un pliculeţ sare, la sfinţit, zahăr - ca să-l ai de bine în casă, unt, slănină şi usturoi, ceapă...
Fiecare dintre legumele, bucatele puse, tot aşa, are o semnificaţie. Dacă mănânci unt sfinţit, îţi merg toate treburile, tot anul, ca unse. Usturoiul, hreanul, ceapa sunt pentru sănătate, terapeutice. Fiecare om mai primeşte o prescură micuţă şi anafură pentru cei bolnavi, care au rămas acasă..."
O întreb pe Ileana Balabaşciuc - Nuşica, după cum o alintă cei ai casei - cine pregăteşte aluatul pentru anafură, pentru prescură? Pentru că nu oricine are dreptul să facă asta. "Aicea, în zonă, asta o face o femeie văduvă, o femeie în vârstă. Numai ea se ocupă de această treabă. Trebuie să fii curată, să te rogi, să ţii postul. Este o mare onoare pentru gospodina care este aleasă pentru aşa ceva."
O dată ce am revenit acasă, toate aceste bucate şi-au găsit locul pe masă. Observăm că la Moldoviţa lipseşte sau nu se află întotdeauna pe masă mielul. "Aşa este. La Moldoviţa în ultima vreme, mai mult după Revoluţie, s-a introdus mielul, deşi comuna are foarte multe oi. Oamenii taie mai mulţi porci şi viţei de Paşte. Mai puţini miei, mieii îi mănâncă peste an, în special toamna este perioada în care se mănâncă foarte multă carne de miel."
"TABLOU CU OAMENI DIN SATUL MEU..."
După un scurt răgaz o auzim din nou pe Ileana Balabaşciuc vorbind: "M-aş întoarce în timp la prima zi de Paşte, o zi precum cea de astăzi, pentru a vă spune ceva din copilăria mea. Prima zi de Paşte, cu tata de mână, cu coşarca mare. Aici, şi nu numai aici, în ultimul timp, coşarcele s-au micşorat, au intrat la apă, sunt mai uşor de cărat; oameniii de acum sunt mai slabi, cei vechi erau mai puternici.
Coşarca era burduşită cu de toate, nu lipsea absolut nimic. Din toate trebuia să fie la sfinţit şi tot ce era sfinţit se păstra peste an, până ajungea la anul şi se punea altul la sfinţit. După ce veneam de la biserică, aranja mama masa cu toate bucatele cele sfinţite. Ieşeam până la stâlpul porţii la uliţă şi mă uitam să văd cine se întoarce mai târziu. Ţin minte o familie, Lucan se numea, venea bătrânul George cu coşarca tot aşa mare, plină, şi alături de el băieţelul cel mic de mână cu tata.
În spatele lui veneau mama, gospodina, îmbrăcată naţional, şi la urmă cei trei feciori, Vasile, Dragoş, Filaret. Cel mare purta deja un brâu lat, tata avea chimir, ceilalţi brâie. Gicuţ, că era mic, avea o panglică, un brâuleţ tricolor. Bătrânul avea un tricolor lătuţ peste umăr. Acum în sat la noi încă se mai poartă la înmormântări. Vedeam care fetiţă trece cu rochiţă nouă. Obiceiul aşa era, oricât erau oamenii de necăjiţi: fiecare avea ceva nou. De Paşte era obiceiul ca fiecare să poarte ceva nou.
Fetiţele, de la opincuţe sau bocăncei, fiecare după putere, cămăşuţă cusută cu floricele, cătrincioare sau fuste, până la vremea mea. Până la mine se spune că toate aveau cătrincioare. Mă interesa să văd care are ceva nou. Totul sau mai puţin. Aşa văd eu tabloul satului meu".
ZILELE SĂPTĂMÂNII LUMINATE
Luni. I se zice Lunea Udatului. "Înainte udau băieţii fetele cu apă. Îţi turnau apă la ceafă, trebuia să apleci capul şi turnau. Eu am constatat că, dacă îmi dau dimineaţa cu apă rece la ceafă, îmi dă atâta putere, sunt ageră şi bună pentru muncă, pentru alergătură." Marţi, fetele întorc udatul, udă băieţii cu apă rece, că aşa e obiceiul. Miercurea, în săptămâna asta, sunt dezlegări - se mănâncă de toate, deşi miercurea peste an este zi de post. La fel şi vinerea, când este o sărbătoare mare, Izvorul Tămăduirii.
"Pot să vă spun că aici, peste deal, avem o apă sulfuroasă, în partea cealaltă tot o apă sulfuroasă şi un izvor. De când am venit la Moldoviţa ştiu că veneau oamenii la izvorul sulfuros, luau apă, mai ales cei bolnavi la stomac. În zona asta a Moldoviţei încă se mai respectă joile verzi. Lumea nu lucrează la pământ, la grădină, tot ceea ce ţine de vegetaţie. Dacă uneori mai culegeam nişte buruienuţe, mai pliveam în grădină, femeile mai bătrâne se uitau chiorâş de pe drum, unele mai spuneau că e păcat să se lucreze, că bate grindina după aceea; «Lăsaţi, că nu vă îmbogăţiţi cu lucrul de joi», spuneau. După sâmbătă venea Duminica Tomei. Lumea crede în Învierea lui Iisus. La ţară cred cu toţii. Cred şi eu şi mărturisesc."
Reţete vechi
"Acum, în post am consumat multă sfeclă roşie. Fac o ciorbă, borş. Sfeclă gătită, curăţată, cu zeama sănătoasă. Prepar un griş cu apă şi zeamă acrită cu borş de putină şi cu mult zarzavat pus uscat: mărar, pătrunjel, ţelină, tarhon, cimbrişor. Le fierb o dată cu sfecla. Cu lingura iau din tigaie grişul fiert şi fac ca nişte perişoare. Pregătesc şi salată de sfeclă. Sfecla, fiartă în borş, o dau pe răzătoare. O fac apoi cu bureţi, cu ceapă călită şi cu mujdei în borcan. Să vă spun şi despre tocineii noştri: cartoful ras şi câteva mere, un pic de bicarbonat, o lingură-două de făină albă. Se prăjesc în ulei. Merg cu mujdei pe deasupra sau cine vrea poate să pună un pic de zahăr, să fie desert, ori cu dulceaţă de afine..."
"În afară de ouă, se pun în coşarcă din toate: într-un pliculeţ sare, la sfinţit, zahăr - ca să-l ai de bine în casă, unt, slănină şi usturoi, ceapă... Fiecare dintre legumele, bucatele puse, tot aşa, are o semnificaţie. Dacă mănânci unt sfinţit, îţi merg toate treburile, tot anul, ca unse. Usturoiul, hreanul, ceapa sunt pentru sănătate, terapeutice"
Ileana Balabaşciuc
Citește pe Antena3.ro
