Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Carlo Goldoni scrie “I Morbinosi” (Farsorii), în 1759, la un an de la varianta “feminină” a piesei, denumită “El Morbinose”. În dialect veneţian “morbinoso” e încărcat de sensuri, înseamnă “sprinten”, “glumeţ”, “petrecăreţ”, “farsor”.
Carlo Goldoni scrie “I Morbinosi” (Farsorii), în 1759, la un an de la varianta “feminină” a piesei, denumită “El Morbinose”. În dialect veneţian “morbinoso” e încărcat de sensuri, înseamnă “sprinten”, “glumeţ”, “petrecăreţ”, “farsor”. Etimologia ne trimite la “morbio”, care denumeşte, în dialect, vlăstarul unei plante; titlul e motivat, în bună parte, de vigoarea personajelor comediei.
Textul a fost scris, ca şi altele, pentru ultima seară a carnavalului, dar spectacolul nu s-a bucurat de acelaşi succes precum “El Morbinose”. În “Memorii”, Goldoni atribuie căderea faptului că, în momentul reprezentaţiei, nu se afla în oraş, actorii interpretând, după bunul plac, textul comediei şi indicaţiile de regie.
Autorul s-a dovedit a fi foarte atent cu indicaţiile de mizanscenă, notând, în preambulul actelor, o mulţime de detalii pentru aşezarea decorului.
Scena mesei, la Goldoni
Bunăoară, Goldoni precizează în “scena mesei”, care deschide actul al III-lea: “Trebuie să imaginăm o sală cu o masă pentru 120 de persoane, aşezată în fundul scenei şi având o altă masă care formează, perpendicular, piciorul unui «T» şi avansează spre rampă, unde vor sta actorii, pentru a fi bine luminaţi.
Citește pe Antena3.ro
Pe masă sunt opt sfeşnice, diferite feluri de mâncare, sticle cu vin şi rosoli (lichior de trandafiri – n.n.), fructe şi, la timpul ei, cafeaua. În avanscenă, vor circula actorii care vor conversa”.
Despre ce conversează personajele? Ele tocmai s-au ridicat de la masă şi comentează calitatea bucatelor. “Mâncărurile au fost bune, mai puţin felul al doilea”, spune cineva. “Orezul a fost de zile mari!”– remarcă un comesean.
“Şi supa?”; “Carnea era fragedă”; “Şi ce friptură de berbec!”, exclamă un altul... “Crabii nu vi s-au părut perfecţi?”, întreabă acelaşi, căruia i se răspunde: “Foarte gustoşi, dar şi tarta cu salată a fost tare delicată”. Iată o cronică gastronomică populară ad-hoc, strecurată de Goldoni în textul unei comedii pe nedrept amendată de publicul veneţian.
Rosolio de canela
Lichior de trandafiri şi scorţişoară
Pentru a obţine un “rosolio” clasic, pune într-un litru de distilat de vin 250 g petale de trandafir şi lasă la macerat vreo 20 de zile. Filtrează apoi lichidul şi stoarce petalele de trandafir, pentru a scoate toată esenţa din ele. Adaugă apoi zahăr topit în apă şi distilează la cald, într-un alambic. Varsă lichidul obţinut într-o sticlă pe care o închizi ermetic şi o laşi să stea mai mult timp la loc rece. După câteva zile, lichiorul trebuie să ajungă la o tărie de 22-24 de grade, să aibă un buchet delicat şi să se simtă în gură mai mult componenta dulce a gustului decât alcoolul. Aceasta este reţeta clasică, foarte veche, de rosolio. Ea a fost îmbogăţită în ultimele trei secole. Petalele de trandafiri au fost uneori înlocuite cu alte petale de flori, precum violetele, angelica, melisa etc. Iar pentru rosolio cu scorţişoară reţeta cere să pui la macerat, în aceeaşi cantitate de distilat de vin ca mai sus, 50 g scorţişoară, după care se procedează la fel ca în reţeta clasică.
