
Potrivit specialiștilor, cojile de portocale și lămâi sunt bogate în fitochimicale și antioxidanți, și conțin mai multă vitamina C în comparație cu pulpa interioară.
Acestea pot fi folosite și pentru a curăța locuința, ca detergent natural și economic. Este ușor de preparat și rivalizează cu alternativele scumpe și toxice din magazine. Ai nevoie de numai două ingrediente.
Produs natural de curățare
Produsele de uz casnic de bază, cum ar fi bicarbonatul de sodiu, pasta de dinți, lămâile și oțetul, au fost utilizate de mult timp în goposdării. Acestea oferă modalități ieftine și ecologice de curățare, dezodorizare, îndepărtare a petelor, etc.
Dacă le pui într-un borcan și adaugi oțet peste ele vei obține un detergent. Cojile de lămâie și portocală conțin uleiuri naturale și acid citric, care sunt eficiente pentru curățare și au un miros plăcut, iar oțetul este acid și acționează ca un solvent, capabil să descompună grăsimea, depunerile minerale și petele.
Atunci când pui în borcan coji de lămâie sau de portocală cu oțet, în special oțet alb sau oțet din cidru de mere, în timp, oțetul extrage uleiurile și acizii din coji, creând un oțet cu infuzie de citrice. Această soluție poate fi apoi folosită ca detergent natural pentru diverse suprafețe din casă, cum ar fi blaturile, sticla și chiar podelele. Este eficient împotriva grăsimii și a murdăriei și lasă în urmă un miros proaspăt de citrice.
La ce să mai folosești cojile citricelor
Repelent pentru țânțari. Coaja proaspătă de portocală sau lămâie poate fi frecată pe pielea expusă pentru a ține țânțarii la distanță. Se spune că țânțarii sunt total respinși de ambele mirosuri.
Reîmprospătare pentru coșul de gunoi. Păstrează-le într-un borcan sau bol sub chiuvetă. După ce se usucă, pune-le periodic în tocătorul de gunoi - ajută la curățarea lamelor și miroase minunat, potrivit spynews.ro.
