Aceasta are o culoare intensă, cu reflexii mov închis și o textură ușor gelatinoasă datorită pectinei naturale din struguri. Aroma dulce-acrișoară este îmbogățită de notele de vanilie și lămâie, echilibrând perfect gustul.
Beneficiile strugurilor negri asupra sănătății
Strugurii negri conțin antioxidanți, vitamine și minerale. Au efecte benefice asupra sistemului imunitar, cardiovascular și a pielii.
De asemenea, sunt bogați în resveratrol, un antioxidant care susține sănătatea inimii și combate stresul oxidativ. Sunt o sursă bună de vitaminele C, K și din complexul B.
Conțin minerale esențiale, cum ar fi potasiul și magneziul, care contribuie la susținerea imunității, sănătatea oaselor și reglarea tensiunii arteriale.
Fibrele din strugurii negri ajută la digestie, contribuind la un tranzit intestinal sănătos și la reducerea colesterolului rău (LDL). Datorită fibrelor și compușilor fenolici, strugurii negri au un impact mai redus asupra glicemiei comparativ cu alte fructe dulci.
Strugurii negri pot fi consumați proaspeți, dar și în rețete de compot, sucuri, dulceață, gemuri și deserturi.
Rețeta pentru dulceața de struguri negri
Ingrediente
1 kg struguri negri
800 g zahăr
sucul de la o lămâie
1 păstaie de vanilie.
Mod de preparare
În primul rând se spală bine strugurii, se culeg boabele de pe ciorchine și se scot sâmburii folosind o agrafă. Poți zdrobi ușor o parte din boabele de struguri cu o furculiță sau un blender, iar o parte le lași întregi pentru o textură rustică.
Pune apoi strugurii într-o oală adâncă și cu baza stratificată. Adaugă zahărul peste boabele de struguri și așază oala pe flacăra aragazului, la intensitate mică. Amestecă ușor până când zahărul începe să se topească și strugurii își lasă sucul în oală. Înlătură spuma care se formează la suprafața dulceții.
După acirca 10-15 minute de fierbere, adaugă zeama de lămâie și păstaia de vanilie tăiată pe lung. Poți folosi zahăr vanilat.
Fierbe dulceața la foc mic spre mediu timp de 45-60 de minute, până când siropul începe să se îngroașe și dulceața capătă consistența dorită. Poți testa consistența punând câteva picături de dulceață pe o farfurie rece. Dacă picătura nu se împrăștie și rămâne ca o perlă pe farfurie, dulceața este gata.
Toarnă dulceața fierbinte în borcane sterilizate și închide-le etanș cu capace sterilizate. Acoperă borcanele cu o pătură și lasă-le să se răcească complet pentru a se sigila bine. Apoi le poți eticheta și depozita pe raftul din cămară, potrivit hellotaste.ro.