Dalma Kovacs: „Playback-ul, absolut penibil“

Cântăreaţă, dar şi actriţă. A câştigat emisiunea concurs "Faimoşii" de la TVR 1, aşa că are acces direct la fabrica de hituri a lui Marius Moga. La 19 septembrie lansează un videoclip regizat de Micul Mozart. Urmează un album.

Ai experimentat mai multe stiluri muzicale, inclusiv jazz sau musical. Pentru că s-a montat şi în România "Chicago", ce rol crezi că ţi s-ar fi potrivit mai bine: Velma Kelly, Roxie Hart sau Mama Morton?
Este o provocare imensă intrarea în pielea acestor personaje. Când joci un rol, trebuie să simţi şi să gândeşti ca personajul pe care îl interpretezi. Aceste personaje vin dintr-o lume plină de invide, ură şi minciuni. Trebuie să ai un caracter foarte puternic ca să poţi să joci orice rol. Personajul Velmei mi-a placut în mod special pentru că rolul ei a fost jucat de actriţa mea favorită: Catherine Zeta Jones. În plus, ea a cântat melodia mea preferată din film: "All That Jazz". Probabil din cauza aceasta aş alege rolul pe care şi ea l-a ales.



Duffy, Amy Whinehouse, Christina Aguilera... voci speciale, foarte puternice, de care te-ai simţit atrasă. Ce anume te fascinează la stilul muzical retro, pe care l-au îmbrăţişat şi ele?
Cel mai mult mă fascinează faptul că, în melodiile lor, accentul cade mai mult pe voce, pe linia melodică şi pe text. Gustul melodiei este dat de timbrul lor şi de tehnica vocală. De aceea cred că stilul acestor cântăreţe mi se potriveşte. Totuşi, nu am cântat şi nu cred că voi cânta din repertoriul Amy Whinehouse: mi se pare prea întunecată, prea tristă, prea tenebroasă... Nu are nici o legătură cu firea mea.


De la cine ai moştenit vocea?
Provin dintr-o famile muzicală. Părinţii mei au voci foarte bune, au cântat în coruri şi în formaţii, amândoi cântă la chitară. Fratele meu a fost mai harnic la partea cu chitara, iar eu m-am concentrat mai mult pe voce, drept pentru care am făcut o echipă minunată la Festivalul Mamaia de anul acesta, el fiind chitaristul de pe scenă.

Eşti o fashion victim? Am observat că eşti îndrăgostită de stilul vintage, anii '60-'70?
Nu mă consider victima modei, dar îmi place să mă îmbrac frumos ca să ma simt bine. Am observat că femeile care au grijă de ele şi de felul în care arată, au mai multă încredere în ele. Asta nu ţine neapărat de modă, ci de firea fiecăreia, de alegerea stilului potrivit cu starea de spirit. Îmi plac mai multe stiluri, dar, e drept: stilul vintage mi se potriveşte cel mai mult.

Te ajută experienţa actoricească în concerte, în interacţiunea cu publicul?
Actoria este indispensabilă unei cântăreţe. Actorii buni nu plictisesc publicul niciodată, ştiu cum să intre în sufletul lor şi ştiu să rămână acolo. Nu pot să spun că fac teatru pe scenă în concerte, dar experienţa actoricească mă ajută să simt publicul.

Sunt foarte multe exemple de cântăreţe care au ajuns şi actriţe bine cotate. Există vreo cântăreaţă cunoscută pe care o apreciezi şi pentru cariera de actriţă?
Mi s-a părut că Whitney Houston s-a descurcat de minune în filmul "The Bodyguard". Nu a avut neapărat o carieră în lumea filmului, dar, ceea ce a făcut, a făcut bine. Experienţa de scenă a ajutat-o în actoria de film. Ca să fii un cântăreţ complet, ai musai nevoie de elemente de actorie, care să te ajute să te exprimi, să dai formă emoţiilor şi gândurilor tale. Ea mi-a demonstrat lucrul acesta.

Cum ai descrie colaboarea cu Moga? "Micul Mozart" este dictatorial, aşa cum i s-a dus faima? Ţine cont şi de părerile şi dorinţele tale?
Cum să nu?! Ţine cont de toate, ideea e să îi spui, pentru că el nu are timp să ghicească gândurile tuturor. Nu este uşor de lucrat cu el, dar merită fiecare minut. Dacă îi dedici timp, piesele vor ieşi în stilul tău. Moga colaborează cu artiştii care vor asta, nu le dă piese "la cheie". În cazul meu, a schimbat linie melodică, refren şi texte de câte ori i-am cerut, iar eu am fost acolo, lângă el şi m-am implicat în procesul creativ.

Ai participat la o mulţime de emisiuni muzicale şi festivaluri. Cu ce ajută un tânăr artist participarea la astfel de evenimente? Te întreb pentru că sunt tot mai mulţi cei care pun la îndoială importanţa unor astfel de "probe" în cariera de mai târziu.
Este o singură problemă cu aceste festivaluri: rezultatul final nu arată neapărat adevărul. Toată lumea spune că aceste concursuri, mai ales cele televizate, sunt aranjate. Cu toate acestea, tinerii participă la concursuri pentru că este o expunere excelentă pentru ei: toată ţara îi vede la televizor. Sunt însă solişti care aproape că şi-au făcut din festivaluri şi concursuri o carieră. Cei care participă în fiecare an la aceleaşi concursuri cred mai mult decât trebuie în proverbul "nu se ştie niciodată de unde sare iepurele". Ar trebui să înceapă să facă ceva mai mult, dacă observă că iepurele nu prea sare de câţiva ani buni. Mulţi vor doar să fie vedete şi se feresc să se angajeze undeva să cânte permanent. Cântând constant în faţa publicului se învaţă o mulţime de lucruri, iar experienţa este cel mai bun profesor. După părerea mea e important să cânţi în faţa publicului. Nu contează dacă o faci pentru trei oameni sau pentru trei mii.


Există vreun gen muzical pe care nu l-ai aborda? Manele, de exemplu?
Nu mi s-ar potrivi să cânt muzică clasică, aşa cum nu mi s-ar potrivi să cânt nici manele.

Povesteşte-ne câteva amănunte interesante de la filmările pentru videoclipul piesei Love me sweet. Înţeleg că pentru tine s-a transformat şi Cătălin Botezatu în actor.
Cătălin a fost minunat în timpul filmărilor. A fost mai mereu prezent. S-a oferit să aibă grijă de detaliile stilistice. Faptul că a şi apărut în videoclip m-a bucurat mult. El este un personaj charismatic şi important. Cine nu şi-ar dori să apară Botezatu în videoclipul lui?!
Am avut şi momente haioase în timpul filmărilor, altfel nu cred că rezistam aproape 60 de ore. Marius a stat treaz şi concentrat, mai mult decât a stat vreodată în viaţa lui. Era plin de idei şi ne inspira pe toţi ca să nu dormim pe noi... La ultimul cadru, care s-a filmat în lift, s-a întâmplat ceva care ne-a distrat pe toţi. Puteam să filmăm acel moment o singură dată, aşa că se cerea atenţie maximă. Trebuia sa intru în lift cu Ricky (nr: fostul şofer al Monicăi Columbeanu), să apăs un buton, iar el să îmi rupă haina de menajeră ca să mă pot schimba în altceva. Moga urmărea totul la camera de supraveghere din lift. Totul s-a întâmplat conform planului, scena a ieşit bine, doar că cineva a chemat liftul şi s-au închis uşile, iar Ricky a pornit la drum cu mine spre etajul 4. Eu eram încă în haina ruptă. Cine putea să cheme liftul în acel moment decât Cătălin Botezatu?! Am râs mult când s-a uitat la noi mirat întrebându-ne ce am făcut noi doi în acel lift?!

Când se va lansa albumul pe care ni-l promiţi de ceva vreme?
În curând va apărea şi albumul, dar întâi videoclipul ­ "Love Me Sweet" - Dalma & Vega Band. La album mai e de lucrat la texte. Şi Marius, şi eu suntem perfecţionişti, poate din cauza aceasta se amână atât de mult lansarea albumului care, zicem noi, va fi fenomenal!


Tot mai multe cântăreţe din România au ales în ultima vreme să-şi formeze un band care să le acompanieze în concerte. Este această alegere o dovadă a muzicii făcute în mod profesionist, care începe să atârne mai greu în balanţa înclinată periculos până acum de adepţii playback-ului?
Vega Band este trupa cu care cânt în concerte şi la petreceri. Părerea mea este că toate cântăreţele şi toţi cântăreţii ar trebui să cânte cu band. Subliniez: cântăreţele şi cântăreţii, nu vorbesc de cei care până acum au făcut playback şi dintr-o dată vor să se creadă şi mai grozavi angajând o trupă cu care de fapt mai mult se chinuiesc pe scenă. Playback-ul ar trebui şters de pe faţa Pământului. Este absolut penibil. A cânta înseamnă a te expune în direct cu plusurile şi minusurile tale, înseamnă muzică pe care o creezi atunci, pe loc, în dialogul dintre solist, instrumentişti şi public. A cânta este un act viu, întotdeauna altfel, ca viaţa...