x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar De la o mama la alta

De la o mama la alta

de Max Gourmet    |    05 Iul 2006   •   00:00
De la o mama la alta
CRONICA DE RESTAURANT
Pe 26 iunie ma intorceam de la mama. Fusese ziua ei de nastere si ma rasfatase cu toate bunataturile, asa cum numai mana ei le poate plasmui. Mergeam gandindu-ma la copilarie si la anii mei buni. Aproape de Piata Alba-Iulia - caldura mare, mon cher! - m-a luat, deodata, setea, ca in Caragiale. Intru, asadar, dupa un pahar cu apa in primul restaurant din cale. Aici, lume raruta, dar buna, aer proaspat, senzatie de refugiu perfect pe timp de canicula. La parter: Cafepedia, o cafenea discreta. La capatul scarii in spirala descopar restaurantul. Extraordinar! Sunt la "La Mama"!

BUCATELE. Nu stiam de existenta acestui local in Piata Alba-Iulia si ospatarul, un tanar cu aer de "El Nino", ma invita la masa, precizandu-mi ca "abia ieri s-a deschis"! Ideea unei cronici proaspete si invitatia sincera ma asaza rapid in fata farfuriei. Comand. Dar mai intai iau un pahar cu apa, de sete. Apoi, clatite umplute cu pui si ciuperci - sincer, nu credeam ca umplutura inabusita, ca la coltunasii cu carne, poate merge asa de bine cu foile de clatite, pufoase. In completare iau o salata cu sos de branza - branza sarata, de vaci, frecata cu smantana si ulei de masline - al carei gust dominant era dat de legumele din combinatie, iar parfumul proaspat si usor fructat se datora, cu siguranta, aliantei dintre branza si patrunjelul tocat.

In asteptarea felului principal, incerc taria unui esantion de cabernet prahovean, inspirat sa faca trecerea spre "Tigaia ca la mama acasa", mancare din familia tochiturilor, cu carne de vitel, de porc si de pasare, peste care s-a aruncat o plasa fina de ceapa prajita si vreo doi ardeiasi copti si putin iuti. O mancare satioasa - poate prea satioasa pentru vremea asta caniculara. Desertul insa a incoronat opera gastronomica a serii, oferindu-mi placeri estetice desavarsite. Inchipuiti-va un pepene galben, foarte bine copt si izvoditor de arome, taiat in jumatate, cu marginile crestate, si in care se simt bine inghetata de fistic si crema de smantana! Lipseau lumanarile, altminteri as fi crezut ca mi-am oferit o cina romantica!…

"Stii, eu veneam de la mama de-acasa si am ajuns «La Mama»", ii spun ospatarului la sfarsit. "Mai avem cinci restaurante «La Mama» - imi raspunde El Nino - si la toate se mananca bine." Deh, nu stiu daca am s-ajung curand la toate, dar merita sa incercati experienta aceasta.
  • maxgourmet@k.ro p>
    NOTELE LUI MAX
    Restaurantul "La Mama" 6
    Piata Alba-Iulia, nr. 2
  • Mancare *****
  • Servire *****
  • Ambianta *****
  • Pret*****
  • DE GUSTIBUS
    OSTROPEL DE PUI. Cateva caracteristici au mancarurile pregatite de bucatarii de la "La Mama": au gustul si aroma bucatelor de-acasa si sunt aduse la masa in cantitati generoase. Lipseste numai vorba maicutei, in vreme ce te priveste cald: "Mananca, mama, ca cine stie ce si cat mananci tu pe-acolo, prin straini!".
  • PreT: 10,90 RON
  • ×
    Subiecte în articol: mama