Dragobetele, protectorul iubirii

Legenda Dragobetelui dăinuie încă de pe vremea dacilor. El reprezenta divinitatea mitolo­gică, similară cu Eros şi Cupidon, care oficia în cer, la început de primăvară, unirea tuturor animalelor şi păsărilor. Etimologia cuvântului datează tot de pe vremea dacilor – "trago" însemna ţap, iar "pede" picioare. O dată cu trecerea timpului, "trago" a devenit "drago", iar "pede" a devenit "bete". Se pare că pentru daci "trago" era simbolul fertilităţii şi al dragostei. Mai există şi ipoteza că Dragobete se traduce prin "chipul frumos din casa lui Dumnezeu", tot de la cuvintele dacice "drag", ce semnifica "chip frumos sau chip luminos" şi "betel", "Casa lui Dumnezeu".

Dragobetele este o sărbătoare a fertilităţii, căci sub ocrotirea lui se formează perechile, atât pentru păsări, cât şi pentru oameni. "Se împerechează toate păsările – puii şi cele devenite stinghere din cauza vânătorii sau a morţii, în cursul anului. Dacă nu se împerechează în această zi, rămân tot stinghere, până la Dragobetele din anul viitor." (Muşlea – Bârlea – "Tipologia folclorului").

De asemenea, Dragobetele mai este considerat a fi fiul babei Dochia, un fecior năvalnic de o frumuseţe rară, încât sucea minţile fecioarelor şi tinerelor femei. De-a lungul timpului, el a fost transformat în protectorul iubirii celor care se "întâlnesc" în ziua de Dragobete şi a căror iubire va fi veşnică.

Credinţe populare
Dragobetele se celebrează la 24 februarie, în unele locuri la 28 februa­rie sau 1, 3 sau 25 martie, confuzia fiind cauzată de cele două calendare: iulian şi gregorian. Odinioară, prin satele româneşti se striga: Drago­betele sărută fetele! Se credea că cine participă la sărbătoare avea să fie ferit tot anul de boli şi de aceea fetele şi flăcăii, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, se întâlneau în curtea bi­sericii, apoi, dacă vremea era frumoasă, plecau în pădure să culeagă ghiocei şi alte plante miraculoase ce erau folosite pentru a descânta de dragoste. Dacă vremea era urâtă se strângeau în casa unuia dintre ei şi se ţineau de poveşti şi jocuri. Tot de Dragobete fetele şi băieţii se logodeau simbolic, de cele mai multe ori acestea fiind urmate de logodne adevărate sau, prin alte zone, tinerii legau frăţii de sânge. Taina legământului fiind astfel asigurată de Dragobete, el nefiind doar zeul iubirii, ci şi al prieteniei şi armoniei dintre oameni şi natură. De asemenea, în această zi, fetele mari strângeau de cu seară zăpadă din locuri neumblate, denumită şi Zăpada Zânelor sau luau apă de ploaie de pe florile de fragi, despre care se spunea că era născută din susurul zânelor. Se credea că apa aceasta era magică şi era păstrată cu mare grijă tot anul, fiind folosită pentru anumite descântece de dragoste, dar şi pentru a se spăla în anumite zile ca să devină mai frumoase şi mai drăgăstoase.

O veche legendă românească povesteşte că Dragobete a fost tran­sformat într-o buruiană, numită Năvalnic, chiar de Maica Domnului, după ce nesăbuitul tânăr a îndrăznit să-i "încurce" şi ei cărările.

Gospodarii începeau la 24 februa­rie lucrul pe câmp şi în bătătură, deoarece orice treabă iniţiată de Dragobete era cu spor. "Din ziua aceasta, cloştele se întorc la cuib, încep a cloci, iar vitele se întorc de la iesle, nu mai mănâncă aşa de mult; asemenea şi copiii se întorc de la mâncare şi oamenii mai umblă pe afară, nu mai mănâncă aşa de mult, ca iarna." (Niculiţă – Voronca – "Datinele şi credinţele poporului român").

Chiar dacă tradiţionala sărbătoare a iubirii abia dacă mai pâlpâie, noi vă oferim în dar, pentru seara de Dragobete, a tainicei logodne de odi­nioară, câteva reţete delicioase şi uşor de preparat pe care să le mâncaţi împreună cu cel drag la lumina lumânărilor. Tradiţia spune că în această zi toţi oamenii trebuie să fie veseli şi se se distreze, astfel ei vor avea parte de belşug şi fericire tot anul.

Chec aperitiv cu hrişcă
Ingrediente: o cană cu hrişcă, o ceapă mijlocie, 5 ouă, 150 g şuncă presată (parizer), o legătură ceapă verde, o legătură pătrunjel, o legătură mărar, o cutie mică pateu de ficat, sare şi piper.
Preparare: Spălaţi hrişca şi o puneţi, în două căni de apă călduţă, la înmuiat până a doua zi. Tocaţi fin ceapa, tocaţi cubuleţe şunca, tocaţi mărunt ceapa verde, pătrunjelul şi mărarul. Fierbeţi 2 ouă tari. Scurgeţi bine hrişca şi o amestecaţi cu 3 ouă şi restul de ingrediente, dregeţi de sare şi piper. Într-o formă de chec, unsă cu ulei şi tapetată cu pesmet, montaţi compoziţia şi introduceţi în mijloc ouăle fierte. Ungeţi deasupra cu puţin ulei şi daţi la cuptorul încins, la foc potrivit. Serviţi ca aperitiv cu iaurt.

Plăcintă cu brânză
Ingrediente: pentru foaie, partea I : 125 ml apă, 125 ml cană ulei, un pacheţel de drojdie de bere, o lingură făină, un praf de sare, 500 făină; partea II: 125 ml cană ulei, o lingură de făină, un ou pentru uns faţa. Pentru umplutură: 1 kg brânză de vaci, 5 ouă, 150 g stafide, o cană de zahăr, un pacheţel zahăr vanilinat, un praf de sare.
Preparare: foitaj: Se amestecă toate ingredientele din partea I, se mai adaugă făină cât să se obţină o cocă potrivit de tare, din care se fac trei grămăjoare. Pentru partea II se amestecă bine uleiul cu făina şi se obţine un fel de ciulama. Se întinde cu vergeaua o grămăjoară într-o foaie subţire care se unge cu pasta de ulei cu făină. Se ru­lează şi se face un sul. Faceţi la fel şi cu celelalte grămă­joare şi obţineţi trei suluri, pe care le presaţi unul peste ce­lălalt, apăsându-le cu vergeaua şi le tăiaţi în două, pe lat.
O jumătate o întindeţi bine cu vergeaua şi obţineţi partea de jos a plăcintei, la fel şi cu cea de deasupra. Puteţi tăia în trei şi obţineţi trei foi pe care le suprapuneţi cu umplutură între ele. Amestecaţi brânza de vaci cu celelalte ingrediente. Montaţi o foaie de aluat în tava unsă cu ulei, turnaţi amestecul de brânză şi acoperiţi cu cealaltă foaie de aluat. Găuriţi cu o furculiţă în câteva locuri, ungeţi deasupra cu ou bătut şi daţi la cuptorul încins, la foc potrivit.

Chec cu iaurt
Ingrediente: un pahar iaurt, un pahar zahăr, 3 pliculeţe zahar vanilinat, 3 ouă, 3 pahare de faină, un sfert pahar ulei, 150 gr stafide, o linguriţă sare, un plic praf de copt, două linguriţe oţet pentru stins praful de copt.
Preparare: Se amestecă ingredientele de mai sus într-un castron cu lingura de lemn până se obţine un aluat ca acela de clătite, dar mai gros. Într-o tavă de chec tapetată cu hârtie de copt se toarnă compoziţia, se dă la cuptorul încălzit înainte, la foc mic, pentru o oră, se încearcă folosind o andrea în mijloc. Dacă iese curată este gata checul. Se taie când s-a răcit şi se serveşte cu lapte, cacao sau uns cu pastă de ciocolată.
Reţete redactate de Veronica Bectaş