La ediţia ce va avea loc ln zilele de 4, 5 şi 6 februarie se va deschide Atelierul gastronomic, ocazie cu care Rodica Ţiplea, din Maramureş va prepara plăcinte şi sărmăluţe pe care le va oferi spre degustare vizitatorilor. "Scopul principal al manifestării - au declarat organizatorii - îl constituie tocmai educaţia şi creşterea gradului de conştientizare a populaţiei cu privire la importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos, precum şi stimularea interesului de a redescoperi şi pune în valoare vechile datini şi tehnici autohtone. În cadrul manifestării vom lansa invitaţie şi unor clase de copiii de la şcoli primare, care vor putea astfel să înveţe cum se prepară aceste produse şi care este importanţa lor pentru sănătatea fiecăruia dintre noi.” De asemenea, ieşenii vor avea ocazia să cumpere şi renumitele produse din porc de Mangaliţa, preparate de gospodarii din Lăpuşel, Maramureş. "Carnea de porc de Mangaliţa este o carne marmorată având grăsime intramusculară, ţesutul este maturat, nu conţine toxine, are conţinut scăzut de apă şi calităţi gustative foarte bune. Datorită acestor calităţi carnea şi preparatele din carne de Mangaliţa sunt recomandate în alimentaţia persoanelor cu boli cardiovasculare, precum şi în alimentaţia copiilor sau persoanelor în vârstă. Noi suntem prima societate care a reînnodat firul rupt al creşterii şi prelucrării cărnii de Mangaliţa oferind consumatorilor rpoduse sănătoase de înaltă calitate”, a spus Ioan Tătăran, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice din Maramureş.
Citește pe Antena3.ro