Fata cu glas de colindă

Pe Paula Rad-Peţelcan am intălnit-o la Alba Iulia, in febra pregătirilor pentru Ziua Naţională. Se mutaseră stremţenii in Cetatea Unirii, cu toate acareturile. La propriu.

Pe Paula Rad-Peţelcan am intălnit-o la Alba Iulia, in febra pregătirilor pentru Ziua Naţională. Se mutaseră stremţenii in Cetatea Unirii, cu toate acareturile. La propriu. Ridicaseră in inima oraşului o căsuţă tradiţională, pe care o impodobiseră cu lepedee (covoare ţesute in casă, ornamentate cu motive florale diverse), aşa cum se infrumuseţau in vechime casele de pe Valea Geoagiului.

Datini

Abia ne intorsesem din Stremţ, de la casa Salvinei Lazăr (la 103 ani, cea mai vărstnică persoană din sat), care ne povestise, intre altele, despre seara Naşterii Pruncului Iisus, acum aproape un veac, cu aromele ei inconfundabile. "Nimic nu are azi acea dulceaţă minunată pe care o avea, in copilărie, Crăciunul!" De aceea, poate, ne-a mirat intălnirea aceasta, pe care am considerat-o providenţială. Aveam să aflăm cum curg astăzi Sărbătorile iernii la Stremţ.

"Ignatul... nu ştiu dacă mai există astăzi aşa, chiar in sămbăta dinaintea Crăciunului, cum era odată...", incepe a ne spune Paula Rad-Peţelcan. E profesoară in sat şi ştie a vorbi despre tradiţiile lui. "Există căte o zi anume, a fiecărei familii, cănd se taie porcul, după datină, şi se părleşte cu paie... Sigur, mai adăugăm şi elemente de recuzită modernă, respectăm şi normele impuse de Uniunea Europeană, dar mai păstrăm şi acele elemente care ne aduc o anume bucurie, aceeaşi pe care au simţit-o şi străbunii noştri. Căci fără bucuriile acestea simple in suflet, sărbătorile iernii nu-s Sărbători".

"Noi, la Stremţ, celebrăm Crăciunul in chip miraculos. Se colindă, se merge din casă in casă. Prin colind, copiii binecuvăntează casa gospodarilor..." "Ne ziceţi şi nouă o colindă?" "Pot să vă spun o colindă, de la noi, de la Stremţ. Dar staţi intăi să mi-o colind in gănd..." "Colindaţi-o in gănd"...

Ingănă incet cuvintele, cănd in preajmă-i apare o floare de fată. "Cornelia!", zice profesoara, "ajută-mă tu cu colinda de la noi!". Şi fata-floare, Cornelia Goţea pe numele ei de mireasă tănără, ridică glas subţire, de colindă. Glas care face forfota tărgului de 1 Decembrie să dispară şi lumea să simtă trecănd, prin aer, emoţia serii sfinte. "Colo sus in vremea-aceea/ In frumoasa Galileea/ O fecioară vieţuia,/ Ce Maria se chema.// Nazaret era oraşul/ Unde ea-şi avea sălaşul/ Şi-ntr-o zi Maria sta/ Singură şi se ruga.// Cănd deodată ce văzuse,/ Casa toată se umpluse/ De-o lumină lucitoare/ Ca lumina de la soare".

"Şi ea, şi surorile ei, căntă tare frumos!", exclamă profesoara Corneliei. "Au o bucurie de a cănta! Mai sunt grupuri de colindători la noi, dar nu cu voci atăt de profunde! Şi s-auziţi ce voci frumoase au şi băieţii. Pătrunzătoare, grave, calde..."

"Veniţi prunci cu toţii,/ Veniţi, alergaţi/ La Viflaim, grabnic/ La grajd v-adunaţi./ Vedeţi bucuria/ Ce Tatăl de sus/ In noaptea cea sfăntă/ La toţi ne-a adus"

Veniţi prunci cu toţii, colind

Sarmale stremţene şi colaci

"Mă intrebaţi de bucatele noastre tradiţionale? Apoi, atunci am nevoie de ajutor! Haideţi la bucătăreasa noastră oficială!". Trecem, alături de casa ridicată in piaţa Unirii de la Alba Iulia, intr-un cort militar unde este amenajată bucătăria "de campanie". "Am venit după miros!", zice ghidul meu. "O, Doamne, d-apoi ş-a ce miroase?..." "Parcă miroase a sarmale... Dumnealor vor o reţetă de-a noastră, de Sărbători!" "Poftiţi, poftiţi!... Da’ numai şă v-oi da!" "O ai scrisă dumneata?" "Scrisă? Nu. D-apoi, ce?, eu nu ştiu ce-am pus in ele?" După dialogul ăsta intre cele două vrednice stremţence, Suzana Stănea - căci ea este "bucătăreasa oficială" - incepe a-mi da reţeta de sarmale. "Se toacă intăi carne de porc, de vită, de ce ai. Se pune ceapă. Se adaugă cartofi - doi-trei, aşa, nu prea mulţi. Pui piper, sare, ouă - dacă ai sau dacă vrei, bineinţeles. Astea le pui după gust. Pe urmă se curăţă varza, se aleg frunzele - ce zic eu «varză», că doar la noi să zăce «curechi», da’ dacă am venit la Alba, vezi că m-am domnit! Pi urmă s-amestecă şi si fac găluştile. Noi li facem şi răsucite, ş-impăturite. Nu-ş cum să v-arăt..., ia, aşa! (şi arată cu măinile cam cum se-mpătureşte sarmaua - n.r.). Să pun sarmalele in oală de pămănt, cu toarte, ca să să poată intoarce. In oală să pune unsoare (untură - n.r.), curechi, apoi sarmalele. Să pun la fiert şi să mişcă din cănd in cănd, să nu să prindă de fund. La masă, noi le măncăm cu smăntănă, cu lapte covăsăt, şi-n ziua de Crăciun cu colăcei pufoşi, calzi, făcuţi din aluat de pită". Căt despre colăcei şi pită, acestea se pregătesc cu făină, cu apă, cu drojdie, ca orice păine. "In alte părţi, colacul se face mai mare, ca o pituţă. Dar noi il facem micuţ. Iei unul in mănă, şi-l mănănci, şi zici că e Crăciunul!"