x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Flori dulci

Flori dulci

11 Oct 2010   •   00:00
Flori dulci
5960-133382-untitled1.jpg● Ingrediente: 500 g făină, două ouă, zahăr vanilinat,100 ml apă minerală, 100 ml lapte, 50 g unt, 80 g zahăr tos, sare, 25 g drojdie, rozmarin to­cat, 100 g migdale, o lingură coajă rasă de portocale, portocale. 4 porţii.

● Mod de preparare:
1
Drojdia se dizolvă în laptele dulce călduţ, se adaugă o lingură cu zahăr şi făină cât să rezulte un aluat curgător. Se lasă să dospească zece minute apoi se toarnă peste făina cernută.

2 Se adaugă apa minerală în care s-a dizolvat jumătate de linguriţă cu sare, un ou şi un albuş, untul topit, zahărul tos şi două pliculeţe cu zahăr vanilinat.

3 Se presară coaja rasă de portocală, migdalele tocate, o linguriţă cu rozmarin şi se frământă până se obţine un aluat omogen nelipicios.

4 Se acoperă cu un şervet, se lasă să dospească până îşi dublează volumul, se rup bucăţele mici din aluat şi se modelează sub formă de biluţe.

5 Se pun pe o tavă tapetată cu hârtie de copt sub formă de floare, se lasă să dospească zece minute, se ung cu gălbenuş şi se coc la foc mediu pâna devin aurii.

● Sfat: Se servesc calde sau reci, simple sau cu o salată din felii de portocale.
● Băutura: Cafea

×
Subiecte în articol: caiet de retete preparate dulci