Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Intr-un text intitulat "Păinea şi visul", care prefaţează volumul "Păinea de neamul romănesc" (autori: Răzvan Ciucă şi Viorica Croitoru-Capbun), Bernard Dupaigne scria: "Păinea nu este numai păine, este simbolul existenţei şi al muncii oamenilor, al fericirii sau al disperării lor..."
Intr-un text intitulat "Păinea şi visul", care prefaţează volumul "Păinea de neamul romănesc" (autori: Răzvan Ciucă şi Viorica Croitoru-Capbun), Bernard Dupaigne scria: "Păinea nu este numai păine, este simbolul existenţei şi al muncii oamenilor, al fericirii sau al disperării lor. Păinea este nădăjduită şi invocată, venerată şi respectată, obiect de cult şi de solicitudine mai mult decăt orice, divinizată aproape, dorinţă temută. Păinea intruchipează intregul ciclu al vieţii şi al anotimpurilor. De la moartea bobului de grău in pămănt la reinvierea sa in spic, de la supliciul suferit de la moară pănă la coacerea sa in cuptor (moarte care dăruieşte viaţă) şi la sacrificiul (tăierea in bucăţi) din timpul meselor". Pentru păine, ca şi pentru apă, trebuie să te zbaţi. Ea cauţionează devenirea şi prosperitatea unei societăţi. Şi, fără cele trei cerinţe despre care vorbea şi Apostolul Pavel - credinţa, nădejdea şi dragostea - , păinea (sau, mai curănd, lipsa ei) poate deveni şi un element de provocare a unor conflagraţii. Iar risipirea ei e un sacrilegiu. Sau, cu alte cuvinte, revenind la textul citat mai sus: "Civilizaţiile noastre abundente nu pot să-şi imagineze că opt sute de milioane de fiinţe umane sunt lipsite de aceasta. Păinea pe care o dăm la o parte cănd suntem sătui, pe care o aruncăm, este dorită cu suferinţă de cei care sunt lipsiţi de ea. In sfărşit, pe cănd in secolul nostru de progrese tehnice, o lume care să ştie incotro merge, o lume in care fiecare să mănănce cănd ii e foame, fiecare să dispună de minimum necesar pentru a supravieţui? O lume in care să ai posibilitatea unei vieţi liniştite, fără să te temi de foamete şi de arbitrar. O lume in care cele două drepturi fundamentale ale omului să fie in sfărşit respectate: păinea şi libertatea."
Cu un bob mai aproape
De şapte ani, intr-o zi anume, toamna miroase a păine coaptă. De şapte ani, bucureştenii se adună să afle care le sunt rosturile şi ritualurile pierdute, reinvaţă obiceiuri uitate, se reobişnuiesc cu ritmuri pe care le-au părăsit.
De la imblătitul grăului din recolta anului acesta pănă la coacerea păinii sub ţest, de la expoziţii de istorie a agriculturii, de obiceiuri şi tradiţii sau de pictură naivă pănă la demonstraţii de artă culinară - toate sunt posibile dacă te nimereşti, in prag de septembrie, in preajma centrului Cultural "Mihai Eminescu" din Parcul Naţional (Bucureşti). Ne-am aflat şi noi pe acolo şi am cules pentru dumneavoastră reţetele şi poveştile oamenilor vrednici care au incercat să aducă oraşul cu un bob de grău mai aproape de sat.
simona.lazar@jurnalul.ro
Citește pe Antena3.ro
