x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Info

Info

03 Sep 2005   •   00:00
NOU. Recent, renumita prajitura Joffre a devenit marca inregistrata. "Este o dovada a faptului ca romanii pot avea si ei un produs autohton care sa intre in randul marcilor de prestigiu recunoscute pe plan international", ne-a declarat Dan Dulciu, marketing manager la Casa Capsa. Prajitura a fost inventata in 1920, de Grigore Capsa, cu ocazia vizitei maresalului Joseph Joffre la Bucuresti. (Veronica Guzun)

FESTIVAL. In perioada 3-5 septembrie la Quebec va avea loc mult-asteptatul "Festival al berii". Veselie, dansuri, muzica buna, bucate alese, dar mai ales, asa cum era de asteptat, bere din belsug. Libera, variata si extrem de rafinata, arta culinara de aici isi va deschide portile pentru toti cei care vor dori sa guste din plin distractia. Consumatorii de bere vor avea ocazia sa deguste cat mai multe sortimente, pentru ca la sfarsitul festivalului sa se stabileasca, in functie de preferinte, cea mai buna si consumata bere din Quebec. Pe parcursul acestor zile se vor organiza concursuri si se vor acorda premii. Bere, desigur! (Mara Raducanu)

EXPOZITIE. In perioada 3-4 septembrie 2005 la Moscova va avea loc expozitia "Bucataria lumii". Cu ocazia acestei manifestari vor fi expuse si degustate preparatele culinare din bucatariile japoneza, chineza, italiana, germana, engleza si, fireste, bucataria ruseasca. (Mara Raducanu)

×
Subiecte în articol: gastronomie