x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Lucian Giurchescu. Sarmale vs friptura cu afine

Lucian Giurchescu. Sarmale vs friptura cu afine

de Pompiliu Kostas Radulescu    |    13 Dec 2006   •   00:00
Lucian Giurchescu. Sarmale vs friptura cu afine
RETETA DE VEDETA
Miercuri, 7 iunie. In saloanele resedintei ambasadorului Romaniei la Copenhaga s-a desfasurat ceremonia de decernare a Ordinului "Meritul Cultural" in grad de Mare Ofiter regizorului, romanului Lucian Giurchescu....

Au trecut de-atunci doua anotimpuri peste noi pana cand sa pot avea in sfarsit placerea de a-l intalni si altfel decat la teatru pe cel care, cu decenii in urma, parasea Romania pentru a onora un contract la un teatru din Danemarca. Curand l-au urmat sotia si fiica.

Nu stiu cat dor o fi fost la mijloc, dar Romania s-a bucurat pesemne sa-l revada dupa Revolutie, iar eu, o data cu "Femeile savante" si "Taranul baron", spectacolele Teatrului National de acum cativa ani, m-am bucurat sa simt istoria pe pielea mea. Iar acum, laolalta cu berea daneza din care am ciocnit un pahar cu domnul Giurchescu inainte de "middag", asa-zisul pranz care-n Danemarca te prinde pe la sase-sapte seara, dupa cum imi explica doamna casei, incepe si aventura mea nordica.

Mancare de taran sarac

Chiar daca uneori baron, dar numai in farsele medievale, taranul danez nu si-a prea batut capul cu gatitul. Sau asa ziceam eu... "Este totusi o gastronomie grea", imi da de stire ca n-am gresit intru totul domnul Lucian Giurchescu. "Si destul de ciudata pentru cineva obisnuit cu bucataria sud-est europeana. Foarte multa carne de porc, cartofi - pana aici ar fi bine - , dar cam fara gust, din cauza lipsei aproape totale a condimentelor. Asta e bucataria traditionala daneza." Ce mai salveaza situatia e insa pestele. "Fara discutie", adauga domnia sa. "Iar una dintre surprizele cele mai placute a fost codul. Noi il mancam in Romania, ca oricine, congelat. Ei bine, am avut surpriza sa descoperim acolo un cu totul alt gust", spune si se ridica. Intuitia infailibila, dar si ocazia mai cu mot imi spun ca in bucatarie se pregateste ceva. Iar cand domnul Giurchescu isi urmeaza sotia pe usita ce da in holul cu camara al respectivei incaperi, banuiala se transforma in certitudine. N-am avut prea multe-n viata, dar asta cu siguranta a fost una dintre ele.

Gusturi si (dez)gusturi

Regizorul Lucian Giurchescu, alaturi de doamna inimii lui, savurand o dupa-amiaza tihnita de decembrie
Din prag ochiul imi cade - destinul favorabil - direct pe usa cuptorului. In ibricul generos de pe aragaz bolboroseste ceva... Un sos nemaivazut? Mirosul inca nu-mi da voie sa ma dumiresc.

"Dar mai sunt si mancaruri cu care trebuie sa te obisnuiesti", reia domnul Giurchescu povestea si, nevrand sa dezvaluie surpriza, ma ia din nou cu dansul in sufragerie. "Flœskesteg, de exemplu, sunt cotlete foarte grase de porc la cuptor. Tinute un anume timp in cuptor la o temperatura precisa si stropite cu apa sarata, grasimea capata consistenta unei glazuri. Se mananca cu cartofi glasati cu zahar, cu «sos brun» specific si varza rosie", adauga regizorul. Nu mi-ar displacea, sincer sa fiu, desi in chestiunea in cauza as evita sa-mi intreb mai intai ficatul, de teama sa nu se opuna prea categoric. "Mie nu mi-a iesit niciodata", spune doamna casei revenind pe fotoliul de langa mine. Se pare ca lucrurile in bucatarie sunt pe drumul cel bun...

Ardealul danez

"Daca-i asa", continua regizorul cu aerul ca pune artileria grea la bataie, "ce zici de friptura de porc cu dulceata de afine rosii?" Touche! Simt cum mi se face pielea de gaina. "Dar cu asta ne-am impacat bine", ma surprinde doamna. "Suntem din Ardeal, asa ca eram obisnuiti cu genul acesta de retete. Cand am servit pentru prima data intr-o vizita, m-am simtit ca acasa."

Iar parfumul checului care striga din bucatarie ca nu mai poate fara noi, ma face si pe mine sa ma simt mai acasa. Ce fac, dom’le, dulciurile din om...

Chec traditional danez cu migdale

1 Chiar daca danezii spun celebrelor "Danish cookies", "Wienerbrot", adica paine vieneza, cu toate ca austriecii habar n-au de asta, aduna doua cani de faina, o cana de zahar, 100 g unt, doua oua, doua lingurite de esenta de migdale, praf de copt, o ceasca de smantana.

2 Asta pentru aluat. Cat despre umplutura, iei o jumatate de ceasca de migdale macinate, doua linguri de zahar brun si scortisoara. Se amesteca zaharul cu untul, apoi se incorporeaza ouale si esenta.

3 Se adauga praful de copt stins, faina, sarea si smantana intr-un aluat. Se pune in forma un rand de coca, apoi se presara zaharul brun cu migdalele macinate si scortisoara. Operatiunea se repeta. Se tine la cuptor 45-50 de minute.

Succese

Am ajuns pentru prima oara in Danemarca cu un spectacol pe care-l montasem la Teatrul de Comedie. Se spune ca succesul inseamna sa fii chemat undeva si a doua oara. Directorului teatrului unde jucasem i-a placut atat de mult spectacolul, incat a tinut neaparat ca eu sa montez acolo o piesa. La premiera acelui spectacol, un alt director m-a chemat si la teatrul lui. Dupa mai multe montari a venit si momentul in care am decis sa raman. Acum viata mea se imparte intre Danemarca si Romania, unde am sa incep cat de curand repetitiile pentru un nou spectacol.
×
Subiecte în articol: giurchescu