Meşteriţa de la Frumosu şi arta ouălor încondeiate

Cu Ştefania Niga te poţi întâlni într-unul dintre cele mai frumoase sate din România: Frumosu, judeţul Suceava. Toată lumea îi spune "Buna". Oamenii din zonă, şi nu numai, o cunosc pentru ştiinţa ei de a "scrie" pe ouă modele încântătoare.

Îmbrăcată în costumul popular, specific obcinelor bucovinene, cu bundiţa înflorată şi cu marginea din blăniţă de jder, Buna ne întâmpină cu urarea: "Bini aţi vinit!". Am ajuns la ea, pentru că am aflat că este ultima meşteriţă care încondeiază ouă în Frumosu. "Aici în sat, de multă vreme, numai eu am mai încondeiat ouă", începe a ne împărtăşi din ştiinţa ei Buna. "M-a mai ajutat o fată, dar nu a vrut să înveţe, că e migălos. Eu aşa mi-am ţinut copiii în şcoală, cu ouă «scrise», dar acum nu mai pot, că am îmbătrânit şi-mi tremură mâna", ne spune Buna.


POVESTEA OUĂLOR "SCRISE"
"Încondeiez ouă de când eram mică, cred că aveam 6-7 anişori. Venea la surorile mele o prietenă de-a lor care avea un defect la picior. Ea m-a învăţat să le «scriu». Mă punea atunci, la început, să trag linii rotunde la capul şi la piciorul oului, dar ea le încondeia aşa simplu, că, deh!, aşa era pe atunci. Pe timpul lui Ceauşescu nu mai «scriam» ouă, poate, uneori pe furiş, să nu ştie nimeni, pentru că nu ne dădeau voie. Cred că ouă încondeiate de mine am trimis pe tot globul. Când aveam vreo 25-30 de ani veneau oameni din toată ţara şi făceau comenzi de ouă încondeiate ca în Bucovina. De fiecare dată când «scriam» ouă le vindeam pe toate, pentru că lucram numai la comandă. Făceam câte 2.000 de ouă pentru Paşte."

Ochelarii Bunei s-au aburit, semn că este undeva pierdută în noianul amintirilor. Aflăm că uneori nu avea timp să facă nici curăţenia tradiţională de Paşte, pentru că avea multe comenzi de onorat din toată ţara: de la Timişoara, Târgu-Mureş, Cluj sau din afara ţării. După Revoluţie, comenzile de ouă încondeiate au devenit tot mai mari. "Bărbatului meu îi plăceau ouăle «scrise», dar nu mă lăsa să le fac, pentru că-mi ocupa prea mult timp şi nu mai aveam când să mă ocup şi de gospodărie: trebuia să hrănesc animalele de trei ori pe zi, să gătesc, aveam copii mici, dar când el pleca la treabă mă apucam să «scriu» la ouă."


DRUMUL ROBILOR
Ce modele minunate "scria" Buna pe ouăle ei frumoase? "Păi, le «scriam» mai întâi în alb, dar nu lucram pe ouă de gă­i­nă, pentru că erau aspre, numai pe cele de raţă mergea bi­ne chişiţa (ustensila cu care se încondeiază ouă, care cu vâr­ful mai subţire, care mai gros - n.n.), fără nici o greşeală. Apoi le «scriam» în galben şi tot aşa, în funcţie de ce model desenam pe ele. Ca modele făceam cărarea rătăcită, cârligul cio­banului, dar mie cel mai mult îmi plăcea drumul robilor. Ziceau bătrânii că, mai demult, aici trăiau nişte oameni sălbatici care erau aduşi de domnitori ca să ridice mănăstiri­le - că de noi sunt foarte aproape mănăstirile Moldoviţa, Su­ceviţa, Putna, Humor -, dar ei fugeau, pentru că trebuiau să care cu spatele bolovani şi ciment ca să le ridice. A fost aici o mănăstire foarte veche ridicată de Alexandru cel Bun. Acum au rămas numai ruinele şi, povesteau bătrânii, că cei ca­re au construit-o fugeau, iar fugarii, pentru că nu erau bu­sole, se orientau după stele. Iar steluţele astea pe care le «scri­am» pe ouă le numeam drumul robilor. Cârligul ciobanu­lui era cârja cu care el mergea la oi, apoi mai desenam pe ouă şi încreţeala de pe cămeşile naţionale, Crucea Paştelui sau spi­ce de grâu." Vopseaua pe care Buna o aplica pe ouă o făcea dintr-o buruiană care se numeşte drobiţă. "Fierbeam drobiţa, puneam oleacă de vopsea galbenă, sare şi oţet ca să nu iasă vopseaua. Mai făceam vopsea roşie, bej muştar, maro deschis, maro închis, iar la final aplicam ceară pe tot desenul. Atunci, mai la început, nu scoteam conţinutul din ouă, pentru că nu ştiam. Ouăle astea nu se mănâncă, se ţin aşa, de frumu­seţe. Se spunea odinioară că, dacă ţii un ou de la Paşte, acela va face un bănuţ de aur. Acum se scoate conţinutul din ou cu o seringă şi apoi se poate «scrie». Îmi aduc aminte că ţineam degetul mic pe ou şi ţineam drept, nu greşeam nici un desen."


OBICEIURI
"Pământul nostru de pe aici nu e de arătură, e de păşune. Noi ne ocupăm cu creşterea vitelor, cu cositul şi cu strânsul fâ­nului. Mai punem şi porumb, dar nu se face ca în celelalte zo­ne, coceanul e mic, noi îi zicem ciocantin. Când eram eu tâ­nără se făcea clacă după strânsul fânului şi după culesul po­rum­bului. Seara, după ce se descărca porumbul la grajduri, în «ielă», ne strângeam toţi tinerii, cântam, spuneam ghicitori, glume, iar gazda ne gătea alivancă. Acu', copiii nu mai ştiu de clacă, ei merg la discotecă. Aşa era atunci şi aşa e acum."


REŢETAR BĂTRÂNESC
Lucia Niga, nora Bunei, ţine o pensiune împreună cu soţul ei. La Casa Verde din Frumosu, Lucia găteşte bucate alese după reţete vechi de peste 70 de ani. Ea pregăteşte ca odinioară ciorbă rădăuţeană, chiroşti (colţunaşi) bucovineni cu brânză şi prune şi tocinei bucovineni. "Fac mâncare după reţete vechi de la bunica mea, de la mama şi de la soacra mea. Îmi aduc aminte că, atunci când eram copil, mergeam cu vitele şi mâncam măcriş, susai şi mălaiul cucului. Avea gustul apropiat de chimen. Era tare bun!", ne-a spus Lucia. "Gătesc mult, pentru că avem mulţi oaspeţi şi prieteni care vin la noi. Aici în sat, profesorii şi doctorii care făceau stagiatura mâncau la mine. Le făceam tot felul de ciorbe cu multe legume, peşte şi, mai ales, fasole făcută aşa, româneşte, cum ştiu eu de la mama."
Lucia Niga ne-a dat şi nouă câteva reţete de bucate alese, pe care noi vi le oferim vouă, dragii noştri cititori. Fiecare dintre acestea ar putea fi, oricând, o filă dintr-o carte de bucate. Cartea vie a bucătăriei româneşti. O carte la care ar fi bine să scriem cu toţii, reţetă după reţetă, poveste după poveste, pentru a duce mai departe ceea a început Radu Anton Roman cu "Poveştile bucătăriei româneşti"...


Tocinei bucovineni
● Ingrediente: unu-două kg de cartofi date prin răzătoarea mică, 3-4 linguri de făină, două linguri de griş, două-trei ouă bătute, două-trei linguri de iaurt, sare, piper, ulei.
● Preparare: Cartofii se amestecă împreună cu făina şi se adaugă grişul. Ouăle se bat, se toarnă în compoziţie, apoi iaurtul şi se amestecă bine aluatul. Se încinge ulei în tigaie, se ia cu lingura de lemn din aluat şi se prăjesc tocineii pe ambele părţi până capătă o culoare aurie.
Se pot consuma cu sos dulce (smântână cu zahăr) sau picant (smântână cu mărar, usturoi, piper şi sare).


Chiroşti bucovineni
● Ingrediente: Făină, lapte, două ouă, ulei, sare după gust.
● Preparare: Se face un aluat ca pentru tăiţeii de casă.
Se întinde aluatul obţinut cu un sucitor pe un fund de lemn şi se taie pătrăţele. Se umplu pătrăţelele cu brânză de vaci amestecată cu ou, zahăr, coajă de lămâie sau brânză sărată, cu gem sau prune (după preferinţa fiecăruia). Se lipesc în triunghi şi se fierb în apă clocotită cu sare timp de 10 minute. Se pot fierbe şi pe baie de abur. Se servesc calzi cu ceapă călită în ulei sau cu zahăr.


Alivancă bucovineană
● Ingrediente: 400 de g chişleac (iaurt) cu tot cu smântână, două ouă întregi, sare după gust, 200 g griş, 100 g zahăr, coajă rasă de lămâie, 200 g mălai, 200 g făină albă, o lingură bicarbonat nestins.
● Preparare: Se freacă ouăle cu zahărul, apoi se adaugă iaurtul amestecat cu smântână, grişul, mălaiul, sarea,  bicarbonatul, coaja rasă de lămâie (opţional în conţinut se poate pune şi brânză de vaci) şi se frământă bine.
Se dă la copt până începe să se rumenească, se scoate, se dă deasupra cu smântână şi se presară zahăr.
Se bagă înapoi la cuptor până se coace, aproximativ 10 minute.
Se mănâncă cu smântână şi zahăr pudră.


Pască bucovineană   
Se face în Joia Mare şi e pâinea cea mai aleasă a anului.
Ingrediente: 10 ouă, 1 pahar de zahăr, 1 lingură de drojdie, sare,
coajă de lămâie, făină cât să iasă un aluat de împletit, 1 pahar de lapte, unt de uns.
Preparare: Făina se ţine peste noapte în spatele cuptorului, să fie caldă. Se face o maia cu lapte, drojdie, ou, puţină făină, se lasă să crească. Se amestecă apoi toate, se plămădeşte aluatul. Se împle­tesc în două sau în trei suviţe nu prea groase şi se potrivesc în cratiţa unsă cu unt, ca la o învârtită. Pe mijloc se formează o cruce. Se lasă la loc călduţ, să crească, apoi se unge cu unt şi se dă la cuptor încins, pe foc molcom, până se rumeneşte. Mai mult colac decât pască, această coptură a ritualului de Paşte e una dintre literele groase şi deosebit de spectaculoase ale discursului civilizaţiei româneşti arhaice.
Reţetă din "Poveştile bucătăriei româneşti", volumul VII