x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Minitarte cu ceapă

Minitarte cu ceapă

12 Oct 2010   •   00:00
Minitarte cu ceapă
5963-133649-untitled1.jpg● Ingrediente: 200 g făină, 160 g unt, 30 ml apă, 300 g ceapă roşie, 200 g brânză de vaci,  200 g smântână, 100 g parmezan, două ouă, o legătură de mărar, scorţi­şoa­ră, o frunză de dafin, 75 ml ulei de măsline, sare, piper, ardei capia, usturoi.

● Mod de preparare:
1
Într-un bol se amestecă untul cu făina şi o linguriţă cu sare până devin ca un pesmet.

2 Se adaugă apa şi se frământă până se obţine un aluat omo­gen, se înfăşoară cu folie alimentară şi se introduce la rece 30 de minute.

3 Ceapa se curăţă de foi, se spală şi se taie peştişori. Se pune uleiul de măsline într-o cratiţă, se adaugă ceapa şi se căleşte cinci minute. Se adaugă frunza de dafin şi o linguriţă cu scorţişoară, sare şi piper. Se toarnă puţină apă şi se înăbuşă zece minute apoi se lasă la răcit.

4 Într-un bol se pune ceapa răcită fără frunza de dafin, brânza de vaci, smântâna, ouăle şi parmezanul. Se presară sare şi piper, mărar tocat şi se amestecă.

5 Se scoate aluatul, se întinde în forme de tartă şi se coc cinci minute. Se toarnă compoziţia cu ceapă, se introduc în cuptor şi se coc la foc mediu 30 de minute.

● Sfat: Se servesc calde sau reci, simple sau cu o salată de ardei capia copţi cu usturoi şi mărar.
● Băutura: Pinot Gris

×
Subiecte în articol: caiet de retete preparate din legume