Orasul impietrit

Pompei. 24 august 79 A.D. Putin dupa amiaza, galagia orasului aflat in continua miscare este acoperita cu repeziciune de zgomote neobisnuite, care se aud dinspre "muntele adormit" - Vezuviu. O explozie puternica a rascolit pamantul, iar din maruntaiele vulcanului au iesit la iveala, razbunatoare, flacari lungi care se semeteau catre cer. In curand, un nor purpuriu a acoperit soarele si s-a facut intuneric. Peste Pompei ningea. Cenusa vulcanica se asternea peste case, drumuri, brutarii, in piete si pe chipurile oamenilor. Era fierbinte, atat de fierbinte, incat se lipea de piele. Panica a pus stapanire pe oras. Oamenii fugeau ingroziti din calea vulcanului, avand inca speranta salvarii. Dar Pompei nu avea cum sa iasa invingator. Nici o farama de viata nu a scapat. Cine nu a fost prins sub ziduri a murit intoxicat de gazele emanate in urma eruptiei. Infernul a mai continuat timp de trei zile. Dupa asta, s-a facut dintr-o data liniste. Nimic nu mai era viu in Pompei. Moartea acoperise intregul oras cu cenusa.

La Thermopolium di Asellina (barul detinut de Asellina), bauturile reci sau calde erau asezate in vase de metal, iar pentru o buna stabilitate aceastea se puneau, la randul lor, in spatiile circulare de pe tejgheaua de piatra. Clientii isi alegeau bautura preferata (de cele mai multe ori vinul locului - Vesuvinum)

CIVILIZATIE. In momentul eruptiei, Pompei se putea mandri cu un amfiteatru, o palestra, un apeduct care servea cu apa 25 de fantani aflate pe principalele strazi, patru bai publice, numeroase restaurante, brutarii si piete, precum si un numar semnificativ de case private, asa-numitele "domus". 20.000 de suflete s-au bucurat de o viata frumoasa.

In 1860, Giuseppe Fiorelli incepe sa scoata la lumina ceea ce odinioara fusese un oras bogat si infloritor. Interesant pentru cercetatori este ca Pompei s-a conservat perfect, dezvaluindu-se asa cum era in urma cu 2.000 de ani, fara sa i se aduca nici o modificare. In afara de Forum, in Pompei se aflau piata (Macellum), moara (Pistrinum) si primele baruri (Thermopolium) in care se puteau servi atat bauturi calde, cat si reci. Din loc in loc se gaseau mici restaurante (Cauporioe). Cuptoarele inca mai aveau inauntru paine veche de 2.000 de ani. Vasele de ceramica pastrau, spre innobilare, vinul racoros al acelor timpuri - Vesuvinum (o combinatie intre Vezuviu si numele latin pe care-l avea vinul - "vinum").

Astazi putem reconstitui ceea ce obisnuiau sa manance locuitorii din Pompei. Restaurantele erau cladiri complexe, asemanatoare celor din prezent. Mancarea se preparara intr-o incapere spatioasa. Pe o masa lunga din piatra se aflau carbunii, iar deasupra lor, pe un trepied, se asezau oalele in care fierbea mancarea. In cuptoare se cocea "libium", un fel de produs de patiserie, ce se servea pe frunze de dafin si in care se punea branza ca intr-un buzunar. Mesele si bancile erau tot din piatra si pe ele se asezau supe de cereale, peste, oua, branza, "garum" (un sos obtinut prin fermentarea pestelui tinut in sare), "savillum" (prajitura cu branza si glazura de seminte de mac). In apropiere se gasea si o gradina interioara, unde de obicei proprietarul restaurantului cultiva legume. In zilele de vara, clientii puteau iesi in aceasta gradina, unde beau vin, discutau si jucau zaruri (una dintre distractiile acelor vremuri).

Cuptoarele din brutarii pastrau inca, dupa aproape 2.000 de ani, painea coapta

SPECIFIC. Fiecare clasa sociala avea o anumita dieta. Sclavii, care aveau nevoie de multa energie pentru a duce la sfarsit toate activitatile de peste zi, se hraneau cu paine, fructe uscate, branza de o calitate mai slaba si vin. Celelalte clase sociale mancau cam aceleasi preparate, dar de o calitate superioara, din abundenta si avand un aspect estetic deosebit. Se pare ca locuitorii din Pompei preferau sa cumpere paine de la brutarie (care se vindea pe tejghea, ca si astazi) decat sa-si prepare in casa. Mai intai, semintele se macinau la moara, intre doua pietre circulare puse in miscare de catre sclavi, magarusi sau cai. Cuptorul era facut din caramida, avand doua sectiuni. Una in care se facea focul cu ajutorul lemnelor, iar deasupra - cea in care se punea la copt painea. Caracteristic este acoperisul in forma de con.

Astazi, te plimbi in voie printr-un oras tacut. Cenusa vulcanica este in continuare prezenta. Un martor mut al acelor vremuri, dar care se insinueaza pe nesimtite in prezent. Fiecare pas ridica in aer cenusa care se depune apoi pe tot ce intalneste in jur. Si, de fapt, Pompei nu vrea sa fie parasit. Oriunde te-ai duce dupa aceea, la Napoli sau Capri, cenusa lui iti ramane un tacut tovaras de drum.

MARTORI

In inima Pompeiului, in trei depozite, se pastreaza vasele, de diferite forme si marimi, ce au fost scoase cu grija de arheologi de sub stratul de cenusa. Martore tacute, devenite inutile, ale unor vremuri apuse, ele mai pastreaza inca, in pori, amintirea uleiului de masline, a vinului si a laptelui ce le-au dat rostul cu doua milenii in urma.