x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Paste cu spanac şi legume

Paste cu spanac şi legume

22 Oct 2010   •   00:00
Paste cu spanac şi legume
5981-134485-untitled1.jpg● Ingrediente: două ouă, 170 g spanac congelat, 400 g făină, 500 g dovleac de plăcintă, 200 g ciuperci, o rodie, seminţe de in, scorţişoară, do­uă linguri cu ulei de măsline, 2 g pudră de chimen, sare, piper, brânză cu mucegai, mozzarella

● Mod de preparare:
1
Spanacul se decongelează, se pune într-o strecurătoare şi se presează până elimină toată apa. Se pune într-un bol, se adaugă oul, o linguriţă rasă cu sare şi se amestecă.

2 Se toarnă peste făina cernută şi se frământă până se obţine un aluat elastic nelipicios. Se lasă să se odihnească zece minute.

3 Se întinde o foaie subţire pe masa presărată cu făină şi se taie fâşii lungi de 10 cm şi late de un centimetru. Se fierb în apă cu sare, se scurg şi se pun într-un bol.

4 Dovleacul se curăţă de coajă, se spală, se taie cuburi şi se pune într-un bol. Se încinge uleiul într-o cratiţă, se adaugă pudra de chimen, o linguriţă cu scorţişoară, dovleacul, sare şi piper.

5 Se prăjesc la foc mediu până se înmoaie, se pun peste paste împreună cu o lingură cu seminţe de in, seminţe de rodie şi ciupercile crude feliate. Se condimentează şi se servesc imediat.

● Sfat: Se servesc ca atare, cu sos de brânză cu mucegai sau mozzarella rasă.
● Băutura: Merlot

×
Subiecte în articol: caiet de retete preparate din legume