30 noiembrie 2005
"Hai sa ne jucam de-a bucatele care nu sunt ceea ce sunt!" Ei bine, cand primesti o asemenea invitatie, nu poti sa nu te lasi atras in joc, daca esti gurmand si ai si o fire curioasa, pe deasupra. Uite asa am intrat eu intr-o zi in bucataria amicilor mei Ioana si Cristi, provocata de reteta promisa a unui "turnedou de stiuca". Nu, nu e nici o greseala de tipar la mijloc. Imi veti spune ca turnedoul nu se face din peste. Sau ca reteta clasica presupune felii de muschi file, fripte pe gratar - ori flambate in tigaie, dupa ce le-ai stropit cu putin calvados, dupa reteta unui bucatar francez. Dar parca nu despre retete clasice era vorba. "Am putea incerca reteta asta cu oricare fel de peste", mi-a spus Ioana, "insa stiuca este de departe cea mai potrivita, pentru ca ficatul ei este foarte gustos!". Aveam sa-i dau dreptate, dupa ce am gustat din preparatul acelei zile. Cum se gateste. Cat ai zice "peste"! Mai intai se curata stiuca (mai bine zis stiucile, caci e mai bine sa iei doua mai micute) si se desprind fileurile, care se sareaza, se stropesc cu putin unt topit si se pun pe gratar. Ficatul se spala si se prajeste foarte usor in ulei fierbinte. Pentru fiecare portie se taie in dreptunghiuri sau patrate mari cate o felie de paine si se pune pe gratar, pe o parte si pe alta, cat sa devina crocanta. Se prepara apoi un sos foarte simplu, din doua galbenusuri, zeama de lamaie, o lingura de apa rece, sare, piper si 150g de unt. Mai intai se topeste untul, apoi se adauga galbenusurile si zeama de lamaie, intr-un vas pe bain-marie, la foc domol. Se amesteca intruna, pe masura ce sosul se ingroasa. Se sareaza, se pipereaza, iar daca s-a ingrosat prea mult se subtiaza cu putina apa rece. "Montarea" preparatului este foarte simpla. Mai intai felia de paine prajita, putin sos (care o va inmuia exact cat trebuie), fileurile de stiuca, ficatul deasupra, fixat cu un betisor de ornament, apoi sos din belsug. Alaturi, dupa cum vi-i placul, cartofi natur, ciuperci ori legume sotate. Incercam?Citește pe Antena3.ro