x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Sfaturi în bucătărie. Cum prepari gogoși cu lingura

Sfaturi în bucătărie. Cum prepari gogoși cu lingura

de Redacția Jurnalul    |    04 Iun 2025   •   14:00
Sfaturi în bucătărie. Cum prepari gogoși cu lingura
Sursa foto: a1

Gogosile cu lingura, pufoase, pudrate cu zahăr, simple sau umplute cu ciocolată, ne aduc aminte de copilăria la bunici.

Au o textură moale și fragedă, care se topește în gură. Rețea este simplă întrucât ai nevoie de puține ingrediente iar rezultaul este delicios!

Rețetă de gogoși cu lingura

Ingrediente

300 grame de făină
1 ou
3 linguri de ulei
1 măr dat pe răzătoare
un praf de sare
6 linguri de praf de copt
3 linguri de zahăr
2 linguri de iaurt

Mod de preparare

Într-un bool mare adaugi zahăr, ou, ulei, sare, iaurt, praf de copt, pe care le amesteci.

După omogenizarea compoziției se adaugă măr ras și făină. Se amestecă bine și se lasă timp de 15 minute. Se ia câte o lingură din compoziție și se pun gogoșile în ulei încins, unde se prăjesc până se rumenesc.

Cum le umpli

Gogoșile pot fi preparate fără umplutură, doar cu zahăr pudră pe deasupra, sau cu umplutură. Dacă vrei să le umpli, poți face acest lucru cu un posh, în care pui cremă de ciocolată, cremă de vanilie sau gem de casă. IOpțional poți adăuga în compoziția gogoșilor esență de vanilie sau rom și scorțișoară, potrivit spynews.ro.

×
Subiecte în articol: gogosi