Vinul nou românesc şi-a câştigat dreptul de a avea o zi a sa! Notaţi: 14 noiembrie! Şi nu uitaţi: de acum încolo să ciocniţi în fiecare an un pahar cu vin autohton!
La două luni de la Ziua Crucii (Crisovul Viilor), Clubul Ţăranului şi Clubul Presa de Vin au organizat la Muzeul Ţăranului Român Ziua Vinului Nou Românesc. Păstrând tradiţia evenimentelor organizate în anii trecuţi în acelaşi cadru tipic românesc, Clubul Presa de Vin face încă un pas în consacrarea acestei zile în calendarul oficial al vinului autohton. "Anul acesta vă propunem «Floare de toamnă», vin de tip Novello, produs al companiei Vinarte, şi «Fâncuşă 2008», primul vin al anului, produs la Cotnari SA", a afirmat Cosmin Zidurean, organizatorul evenimentului. Novello este un concept care s-a extins şi pe piaţa vinicolă autohtonă. Este replica italiană a Beaujolais Nouveau, un concept apărut din întâmplare în Franţa şi legiferat în 1983. Beaujolais Nouveau este lansat o dată pe an, în a treia zi de joi din luna noiembrie. Conceptul Novello se referă la îmbutelierea vinurilor în acelaşi an calendaristic în care au fost produse. În România, conceptul a fost introdus de Murfatlar, cu brandul "Primul vin", şi de Vinarte, cu brandul "Floare de toamnă".
Anul acesta, conceptul de Vin Nou a inclus numeroase game ale unor producători cunoscuţi, dar şi vinuri ale unor producători nou apăruţi pe piaţă în 2008. Selecţia a cuprins vinuri din gamele: Special Reserve (Domeniile Tohani), Levant (Vincon Vrancea), Curtea Regală (Alcovin Măcin) precum şi vinuri de la Domeniile Dealu Mare Urlaţi. A fost prezent şi un producător francez, din Bordeaux. Acesta a prezentat vinuri licoroase de Sauternes, Cadillac şi Loupiac, necunoscute încă pe piaţa din România. "Intenţionăm să organizăm o dată pe an o piaţă a vinurilor, un loc de prezentare şi degustare a vinurilor care au apărut pe piaţă şi, în acelaşi timp, un loc de întâlnire al producătorilor, distribuitorilor şi importatorilor de vin, al reprezentanţilor HoReCa şi ai pieţei de retail de la noi din ţară", a precizat Cosmin Zidurean. În anii următori, evenimentul se va deschide şi către marele public, dorindu-se transformarea sa într-o sărbătoare naţională.
VIA ŞI VINUL
Jurnalişti, membri ai Clubului Presa de Vin, au avut iniţiativa editării unei reviste intitulate "Via şi vinul". Aceasta a fost lansată în cadrul evenimentului Ziua Vinului Nou Românesc, sub privirile producătorilor, distribuitorilor şi importatorilor de vin, dar şi din domeniile conexe, ale reprezentanţilor pieţei de retail, ale oficialilor sau ale ziariştilor din presa centrală şi de specialitate. Revista se adresează reprezentanţilor compartimentelor din industria şi piaţa vinului.
Citește pe Antena3.ro