● Ingrediente: 400 g tagliatelle cu spanac, 400 g dovleac pentru plăcintă, 30 g seminţe de susan, două sfecle roşii, 200 ml ulei de măsline, o lingură cu busuioc tocat, 3 g scorţişoară, 3 g chimen, sare, piper, smântână, brânză cu mucegai.● Mod de preparare:
1 Dovleacul se curăţă, se spală şi se taie cuburi. Se fierbe puţină apă cu sare, se pune dovleacul şi se lasă cinci minute.
2 Se scoate cu o spumieră şi se pune într-un bol, se presară sare, piper, chimenul pisat şi scorţişoara măcinată.
3 Se amestecă să nu se sfărâme şi se prăjeşte în 100 ml ulei de măsline până se formează o crustă. Se scot într-un bol şi se păstrează la cald. Sfeclele se curăţă, se spală şi se taie felii subţiri. Se călesc trei minute în ulei încins apo,i se scot pe un platou.
4 Pastele se fierb în apă cu sare, se scurg, se amestecă bine cu puţin ulei, sare, piper şi seminţele de susan crude sau prăjite.
5 Se pun în farfurii, se aşază deasupra dovleacul prăjit şi alături sfecla. Se presară busuioc tocat şi se servesc imediat.
● Sfat: Se servesc ca atare sau cu un sos din smântână şi brânză cu mucegai.
● Băutura: Alligote
Citește pe Antena3.ro


