x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Turtite nedospite

Turtite nedospite

03 Mai 2005   •   00:00

  • de SIMONA CHIRIAC
  • FAST FOOD
  • Tortilla s-a nascut cu mult timp in urma in America Centrala. Se asemana cu o turtita din aluat nedospit, ce putea fi umpluta cu legume si sosuri. Primii care au preparat tortilla au fost precolumbienii si foloseau faina de porumb. Boabele de porumb erau puse pentru un timp la inmuiat in apa, iar apoi erau macinate cu ajutorul a doua pietre. Pe una dintre ele, numita "metate", se asezau boabele de porumb, iar cu cealalta piatra, "mano" , avand forma cilindrica, se zdrobeau. Ceea ce se obtinea era o faina din care se pregatea, adaugandu-se apa, un aluat numit "masa nixtamalera". Aluatul se modela cu ajutorul mainilor, in forma de turtite, destul de groase, care se coceau apoi pe un gratar special, foarte fierbinte, numit "comal". Era o adevarata satisfactie sa le mananci, dupa ce te chinuiai atat timp sa macini porumbul. Nu se mancau decat calde, unul dintre motive fiind poate acela ca, dupa ce se raceau, capatau deasupra o crusta destul de groasa, ceea ce le facea neapetisante.

    Tortilla se prepara acum si din faina de grau. Meritul le apartine spaniolilor, care au adus cu ei faina de grau, atunci cand au debarcat in acea parte a lumii.

    Exista mai multe modalitati de a prepara tortilla, in functie de specificul diferitelor tari. Astfel, in Mexic, Guatemala sau Honduras poate fi umpluta cu fasole (in special), dar si cu alte ingrediente, iar apoi se coace intr-o tigaie unsa cu ulei sau cu grasime. In Bolivia si Chile, tortilla poarta un cu totul alt nume, "sopaipilla". Ea are dimensiuni mai mici, este sarata si prajita in cenusa, intr-un cuptor din caramida nearsa. Sopaipilla din Argentina este fiarta intr-un sirop din coji de portocale si scortisoara, dupa ce a fost prajita in prealabil. Acesta este motivul pentru care este dulce si se serveste la desert. In alte regiuni, sopaipilla se face din faina, un pic de drojdie si unt sau margarina. Aluatul se prajeste in ulei pana cand devine maroniu (e ca si cum ai praji gogosi), iar sopaipilla se umfla si devine crocanta in exterior, interiorul ramanand insa gol.

    Si in Spania se prepara tortilla, numai ca aceasta nu este altceva decat o banala omleta din oua, in acest caz numindu-se tortilla francesca. Daca are in compozitie si cartofi, se va transforma intr-o tortilla de patatas. Oricum ar fi, se poate manca atat calda, cat si rece (la temperatura camerei, desigur).

    TORTILLA DIN FAINA DE PORUMB
  • INGREDIENTE: 4 cani cu faina de porumb, sare, doua cani si jumatate cu apa fierbinte, dar nu clocotita.
  • PREPARARE:
  • Intr-un vas se pun faina de porumb si sarea. Se adauga apa fierbinte si se amesteca (cel mai bine cu degetele) pana cand se formeaza o minge mai moale. Se framanta in continuare obtinandu-se un aluat elastic. Acesta se imparte in 18 bucati egale, care se acopera cu un prosop. Fiecare bucata se asaza intre doua folii de plastic. Cu un sucitor, se formeaza turtite de 10-15 centimetri, iar apoi se indeparteaza folia. Se prajesc in tigaie, la foc mediu, timp de 30 de secunde. Se intorc si se prajesc si pe cealalta parte, timp de un minut. Se intorc din nou si se prajesc pana cand "pufaie", aproximativ 30 de secunde. Se mananca imediat, cat sunt calde.
    TORTILLA DIN FAINA DE GRAU
  • INGREDIENTE: doua cani cu faina de grau, 3 lingurite cu praf de copt, sare, un sfert de cana cu untura rece, trei sferturi de cana cu apa calda.
  • PREPARARE:
  • Intr-un vas se amesteca faina, sarea si praful de copt. Se adauga untura si se amesteca pana cand este in intregime incorporata. Se adauga apa calda, putin cate putin, si se amesteca din nou, cu o lingura de lemn. Aluatul se framanta pe o suprafata acoperita cu faina, apoi se unge cu ulei si se lasa acoperit, intr-un loc cald, aproximativ o ora. Se iau bucati din aluat si se formeaza turtite de 15 centimetri in diametru. Se prajesc pe gratarul incins, intorcandu-le doar o singura data. Cand sunt gata, se lasa la racit intr-un prosop. Se pastreaza cel mai bine intr-o punga de plastic.
    TORTILLA DE PATATAS
  • INGREDIENTE: un cartof, doua linguri cu ulei de masline, o jumatate de ceapa rosie, o jumatate de ardei iute verde, 4 oua, cateva fire de patrunjel proaspat, sare, piper negru macinat.
  • PREPARARE:
  • Cartoful se curata de coaja si se taie cubulete, apoi se pune in cuptorul cu microunde timp de 6 minute. Intr-o tigaie se incinge uleiul de masline si se caleste ceapa tocata si ardeiul iute, verde, fara seminte (tocat marunt), timp de cateva minute, amestecand din cand in cand. Se adauga apoi cartoful si se mai prajeste inca doua minute. Separat, ouale se bat intr-un vas, adaugandu-se patrunjelul tocat, sarea si piperul. Oul batut se pune in tigaie, peste legume, se acopera cu un capac si se mai lasa la prajit, la foc mic, inca 8 minute. La sfarsit se prajeste pe un gratar (la nevoie poate fi folosita si o tabla asezata pe ochiul de la aragaz) foarte putin timp (aproximativ un minut). Se pastreaza foarte bine, putand fi mancata chiar si dupa doua zile.

    ×
    Subiecte în articol: intr-un făină tortilla