x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber De ce mușcă pisica. Metode simple să o dezveți

De ce mușcă pisica. Metode simple să o dezveți

de Redacția Jurnalul    |    21 Iun 2023   •   19:30
De ce mușcă pisica. Metode simple să o dezveți
Sursa foto: Hepta

Uneori chiar și pisicile pot să muște. Când se întâmplă acest lucru devenim intrigați, nu știm cum să reacționăm și ne întrebăm dacă este firesc să facă asta.

Este astfel  important să știm că este normal ca aceste mici feline să muște iar motivele sunt multiple. Mai mult, această acțiune nu denotă întotdeauna agresivitate.  Pisicile mușcă în general pentru că vor să transmită un mesaj. 

1. Când o mângâi

De multe ori pisicile mușcă brusc atunci când sunt mângâiate. Nu este periculos dar vrea să ne spună că nu vrea să fie dezmierdată, așa că respectă-i dorința. 

2. Când se joacă 

Se întâmplă de multe ori ca pisica să muște atunci când ne jucăm cu ea. Este însă vorba despre instinctul ei de vânătoare. Mușcătura, ca și lovitul cu lăbuțele, sunt acțiuni firești în timpul jocului. Așa se distrează cu mamele și frații lor și imită felul în care atacă, apucă și mușcă prada. Însă nu trebuie să-și folosească ghearele ori dinții. 

3. Muşcătură agresivă 

Mușcătura pisicii în cele mai multe situații nu este agresivă, fiind doar un  avertisment ori o joacă. Dacă aceasta devine agresivă, ea își manifestă frica ori frustrarea, dar  trebuie oprită. Este obligatoriu ca ea să știe că acest comportament nu este acceptabil. Sigur, uneori pot uita că nu au voie.

4. Cum poate fi oprită 

Pisicile acționează desigur din instinct dar o poți ajuta să îl manifeste oferindu-i jucării pe care să le muște, scrie Purina.co.uk, citată de dcnews.ro.

×
Subiecte în articol: pisici muscatura