Nici vremea caniculara, nici faptul ca nu a fost in tara, fiind plecata la cel mai important targ de moda masculina din Italia (Pitti Uomo), nu au impiedicat-o pe stilista Adina Buzatu sa organizeze o prezentare cu ocazia deschiderii noului sezon la Water Park Otopeni. Marti, 18 iunie, la ora 14.00, modelele au defilat in tinute de vara Trends by Adina Buzatu pe o temperatura ce sarise bine de 36 de grade Celsius si au constituit adevarate surse de inspiratie pentru cei prezenti la eveniment. Peste 1.500 de spectatori au renuntat sa se racoreasca in piscina sau sa se dea in tobogane, pentru a vedea care sunt propunerile Trends by Adina Buzatu pentru un week-end la mare sau un “pool' party!
Prezentarea de moda Trends by Adina Buzatu a pus accent pe combinatiile de nuante tari, printuri indraznete si accesorii - ochelari de soare cu rame colorate Matthew Williamson, sepci inflorate Anthony Peto, palarii panama de la Borsalino, bretele cu imprimeuri extravagante Albert Thurston, tenisi colorati Bensimon- care atrag toate privirile, in zilele toride de vara. Tinutele care au combinat armonios piese reprezentative din portofoliul de 32 de brand-uri Trends by Adina Buzatu se adreseaza barbatilor aflati mereu in miscare, carora nu le este teama sa poarte culori vii si asocieri nonconformiste.
“ Daca anul trecut furtuna ingrozitoare ne-a compromis prezentarea de moda, anul acesta am avut parte din plin de soare, ceea ce m-a bucurat, mai ales ca tinutele au fost potrivite vremii caniculare. M-a bucurat interesul extraordinar al celor prezenti la Water Park Otopeni si sper ca sezonul acesta, tinutele pe care le poarta barbatii, la mare sau la piscina sa se schimbe radical. Aveti curaj sa purtati culori, aveti curaj sa purtati imprimeuri, indrazniti sa purtati haine care va exprima personalitatea ', spune silistul Adina Buzatu.
La prezentarea de moda Trends by Adina Buzatu au asistat si persoane cunoscute din showbiz-ul romanesc, precum Alexandra Ungureanu, Ovi, Oana si Viorel Lis, Mihai Mitoseru, Cristina Siscanu, Deea si Dinu Maxer, Adelina Pestritu si trupa Publika.