x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Betty Salam și Cătălin Vișănescu, salvați de la eliminare de Zeul verde, în ediția de aseară Asia Express

Betty Salam și Cătălin Vișănescu, salvați de la eliminare de Zeul verde, în ediția de aseară Asia Express

de Redacția Jurnalul    |    06 Sep 2024   •   15:45
Betty Salam și Cătălin Vișănescu, salvați de la eliminare de Zeul verde, în ediția de aseară Asia Express

Echipele care au pornit în aventura de pe Drumul Zeilor au încheiat aseară prima etapă a competiției. În ediția de ieri Asia Express, la cursa pentru ultima șansă, perechea aflată în pericol de eliminare a fost cea formată din Betty Salam și Cătălin Vișănescu, cei doi bucurându-se însă de un verdict favorabil. La careul de la finalul zilei, Zeul a fost verde, deschizând astfel drumul pentru o nouă șansă acordată celor doi concurenți. 

Ediția de ieri a reality show-ului a debutat cu atmosfera tensionată de dinaintea cursei pentru ultima șansă. Oana Paraschiv și Mihai Găinușă au primit confirmarea din partea Irinei că imunitatea mică le aparține, echipa alăturându-li-se astfel lui Adi Nartea și Cosmin Vîjeu, deținătorii imunității mari. De partea cealaltă, Betty Salam și Cătălin Vișănescu, dar și Andrei Ursu și Vlad Condurache au fost perechile sosite pe ultimele două locuri la întrecerea precedentă, aceștia intrând automat la cursa pentru ultima șansă. Cea de-a treia echipă care a luptat să scape de pericolul eliminării a fost decisă în urma votului. Careul a scos la iveală primele strategii, dar și tehnici noi de vot, precum tragerea la sorți cu pietre, folosită de Adi Nartea și Cosmin Vîjeu – perechea nominalizată fiind cea formată din Anca Țurcașiu și Andreea Samson. 

          De la nesfârșitele trepte urcate spre templele unde îi așteptau misiuni surprinzătoare la cel mai dureros masaj thailandez, cele trei echipe au trecut printr-o zi lungă și grea la cursa pentru ultima șansă. Soarta celei din urmă perechi ajunse la Irina Fodor, Betty Salam și Cătălin Vișănescu, a fost decisă de zei: cei doi concurenți au primit încă o șansă în aventura de la capătul lumii. ”Tatăl meu a avut foarte multă grijă de mine, nici măcar la magazin sau la școală nu am fost lăsată singură. Îi mulțumesc tatălui meu că m-a protejat, însă în situațiile de aici lucrul acesta nu prea m-a ajutat. De-asta este bine să le oferim copiilor noștri ocazia de a cunoaște lumea”, a declarat Betty, adăugând că dorul de fiul ei și al lui Cătălin a fost, de asemenea, un factor care i-a afectat concentrarea în competiție. Cu o nouă șansă primită la careul de aseară, Betty și Cătălin își continuă aventura pe Drumul Zeilor. Duminica aceasta, de la ora 20:00, la Antena 1 începe cea de-a doua etapă Asia Express cu alte provocări incredibile pentru cele nouă echipe. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×