x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Diseară, de la 20.30, la Antena 1, cea de-a treia ediție Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere vine cu doctori, julituri și multă adrenalină

Diseară, de la 20.30, la Antena 1, cea de-a treia ediție Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere vine cu doctori, julituri și multă adrenalină

de Redacția Jurnalul    |    04 Iun 2025   •   15:45
Diseară, de la 20.30, la Antena 1, cea de-a treia ediție Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere vine cu doctori, julituri și multă adrenalină

După o seară de relaxare bine meritată, câștigată cu eforturi mari de echipa condusă de Rikito și Sonny, Nea Mărin nu le dă vedetelor prea mult timp de respiro.

În a treia ediție Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere difuzată diseară la Antena 1 de la ora 20.30,, distracția va lua forma unei noi provocări intense – fabricarea tradițională a cărămizilor din chirpici!

Dar nu va fi deloc atât de simplu pe cât pare: doi dintre concurenți se vor aventura cu barca să adune pământul necesar, în timp ce ceilalți doi vor rămâne pe uscat, modelând cu trudă cărămizile. Totul va culmina cu o probă de echilibru și coordonare: construirea unui zid din 20 de cărămizi, cuplurile fiind legate între ele de picior! Aventura se va transforma rapid într-un carusel de emoții și momente neașteptate: Capet va fi copleșit de efort și i se va face rău, Ruby își va  rupe o unghie, dar nu va renunța, Rikito va ajunge să vomite de oboseală, Liviu se va alege cu un picior julit, iar  Romica se va întreba serios dacă premiul e o vacanță în Dubai sau o lecție de viață rurală. Totul, sub supravegherea necruțătoare și plină de haz a lui Nea Mărin, care pare să aibă mereu o muncă în plus pregătită pentru pierzători.

Care echipă va ridica zidul victoriei și care va primi porția de muncă suplimentară? Răspunsul – într-o ediție de neratat, plină de adrenalină, râsete și multă transpirație, diseară, de la 20.30, la Antena 1.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×