x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Media Ziua Ziaristului Român (încă) liber

Ziua Ziaristului Român (încă) liber

de Diana Scarlat    |    29 Iun 2021   •   08:00
Ziua Ziaristului Român (încă) liber

Cea de-a șaptea ediție a Zilei Ziaristului Român, eveniment organizat anual de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), a avut loc ieri, la Studioul „Horia Bernea” al Muzeului Țăranului Român, din Capitală. În cadrul larg al acestei celebrări de breaslă s-au decernat premiile „Eminescu Ziaristul” - ediția a IX-a - și s-au acordat distincții importante unor personalități din spațiul public românesc, care s-au remarcat prin activitatea și performanțele culturale, științifice sau civice, în ultimul an. 

 

Ziua Ziaristului Român nu este una a triumfului presei și a jurnalismului, ci una care amintește până unde poate merge cenzura și intruziunea conducerii unui stat în activitatea celor care vor și încearcă să arate adevărul. Este o zi canonică, de reculegere și reflecție asupra propriei meniri profesionale și a propriei istorii, așa cum o definește UZPR. Data de 28 iunie a fost aleasă pentru a ne ajuta pe toți să ne amintim istoria și, eventual, să încercăm să n-o repetăm, la infinit. „28 iunie 1883 a fost ziua în care Mihai Eminescu a fost scos cu forța din viața publică și băgat în cămașa de forță. A fost ziua în care, practic, presa a fost arestată, Eminescu fiind, la momentul acela, cea mai puternică voce publică. Această zi neagră a presei românești se suprapune nefericit cu o altă zi funestă a istoriei noastre: 28 iunie 1940, ziua în care s-a pus în aplicare Tratatul Ribbentrop-Molotov (23 august 1939), iar armata și administrația română au fost nevoite, sub amenințarea războiului, să se retragă dincoace de Prut”, explică reprezentanții UZPR. 

 

Printre cei care au primit premii, în cadrul evenimentului, este și Adrian Stoica, de la Jurnalul. „Diploma primită a fost o surpriză pentru mine. Ce-i drept, una plăcută, care, în același timp,  mă onorează. Distincția acordată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România este însă o recunoaștere a jurnalismului de calitate promovat de cotidianul național Jurnalul. Într-o perioadă în care românii sunt bombardați zilnic cu informații false sau părtinitoare, noi, la Jurnalul, ne-a propus să punem pe primul loc în meseria noastră de jurnaliști acuratețea informației. Vreau să cred că distincția primită vine ca o recunoaștere a acestui lucru”, spune Adrian Stoica.

Istoria a dovedit-o: presa poate fi arestată, iar granițele pot fi modificate peste noapte. Sub aceste auspicii s-a desfășurat Ziua Ziaristului Român, organizată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) - singura uniune de creație și utilitate publică a breslei jurnaliștilor din România.

×