Cântăreaţa britanică Adele şi-a încheiat turneul nord-american anunţând că va avea un al doilea copil, nu se ştie însă clar dacă acest lucru înseamnă că este deja însărcinată sau preconizează să rămână gravidă într-un viitor apropiat, relatează online ziarul spaniol ABC.
Adele şi-a încheiat luni turneul nord-american la Phoenix, cu o veste care i-a lăsat cu gura căscată pe participanţi. În momentul despărţirii de public sub ploaia de confetti căzută pe scenă cântăreaţa a strigat: "Voi avea un alt bebeluş", în faţa miilor de fani veniţi să o asculte.
Nu se ştie însă dacă Adele a vrut să spună că este însărcinată sau vrea să rămână din nou gravidă. Potrivit site-ul său oficial, cântăreaţa mai are încă 8 date de concert programate anul viitor în lunile februarie şi martie în Austria şi Noua Zeelandă.
Adele, cunoscută pentru faptul că îşi ţine viaţa privată departe de mass-media, este mama lui Angelo James (4 ani), cu actualul său partener, Simon Konecki. Artista s-a întors pe scenă cu un nou look, după ce a stat departe de viaţa publică timp de patru ani.
Cu o binemeritată odihnă de trei luni între ultimul său concert susţinut luni la Phoenix, şi începerea ultimei etape a turneului său care se va încheia în Austria şi Noua Zeelandă, sunt mulţi cei care se întreabă dacă Adele, 28 de ani, va profita de această pauză pentru a rămâne însărcinată cu al doilea copil.
După concert, artista a împărtăşit pe contul său de Instagram, o fotografie în care se poate vedea o mare pancartă făcută de fiul ei Angelo, în aşteptarea întoarcerii lui Adele la casa ei din Londra. Pe pancarta decorată cu multe inimioare este scris: "Mummy you did it", ca felicitare pentru cele 107 de show-uri susţinute de Adele timp de 10 luni.
"Familia mea face ca lucrurile să fie mai uşoare pentru mine", răspunde Adele, alături de un "Big love".
Sursa: AGERPRES