In 1995, intr-o noapte memorabila (nebotezata pompos "festival", ci doar LIVE ROCK NIGHT), printre 12 trupe din Romania si nu numai, niste basarabeni ciudati, reuniti in Cuibul, zguduiau Sala Polivalenta si, mai ales, constiinta publicului cu un alt fel de rock decat cel asimilat naiv de noi. Aproape concomitent, liderul grupului, Igor Danga, prelua sub aripa manageriala niste "copii" sturlubatici (daca hardcore-ul poate primi un asemenea neaos atribut!) - Zdob si Zdub.
In treacat, o suava Natalia Barbu castiga Mamaia si se pierdea ulterior... Suntem la inceput de Millenium - cu adevarat reconfortanta aparitie (din pacate, rapid si disparitie). Alternosfera, Snailes, Gandul Matei - alte trei tentative, inca insuficient asimilate, nemeritat de putin cunoscute marelui public roman. PICTORITA! Ce urmeaza? Edict - alt grup de tineri muzicieni, deja calificati la selectia pentru Eurovision - Moldova. Ii puteti vedea maine, la ora 13:00, la TVR 2, la "Atentie, se canta!". Tot atunci, un debut extraordinar - Alexandrina. Sau, poate, Sandrinka! Suna a votca sau alta bautura? Pai, da: e foarte tare, frate! Cantautoare (muzica, text, voce, pian) din specia Kate Bush - Tori Amos, cu accente (mai ales poetice) descinse parca din Ada Milea sau Florin Chilian (despre care nu are habar!). In plus (sau in primul rand), este pictorita de o prolificitate si o profunzime extraordinare. In drumul ei spre Europa, Alexandrina va fi gazduita, cate o zi pe saptamana la celebra Art Deko a lui Dan Chisu. Alaturi de ea, muzicieni exceptionali, intr-un happening (muzica, poezie, pictura) unic si irepetabil.Citește pe Antena3.ro