Artistii s-au batut pe Premiile MTV de-adevaratelea. In timp ce pe scena se decernau trofeele, in culise Tatae (BUG Mafia) l-a scuipat pe Puya. S-au impartit pumni pana cand i-au despartit fortele de ordine.
Singurul lucru bun la Premiile MTV 2006 a fost ca n-a mai cazut nimeni pe scena, asa cum s-a intamplat anut trecut. In rest, mai bine de jumatate dintre artisti au facut play-back, iar premiantii s-au intrecut in afisarea cliseelor cu multumiri caselor de discuri, familiilor si fanilor. RAZBOI. Evenimentul a avut loc sambata seara la Cluj, la Sala Sporturilor. Dar ce s-a intamplat dincolo de covorul rosu? Tatae de la BUG Mafia l-a scuipat pe Puya. Acesta a ripostat, iar "mafiotilor" le-a sarit in ajutor un hip-hop-er, XXL. Nici prietena lui Puya n-a stat cu bratele incrucisate, ci a sarit in lupta ca o leoaica. "Baietii astia (n.r. - BUG Mafia) sunt de fapt niste fetite. Daca vrei sa te dai smecher, nu scuipi si apoi fugi in cabina. Mie nu mi-e frica pentru mine, ci mi-e frica pentru ei. Eu nu-mi fac probleme, n-am nici o zgarietura, sunt bine, probleme ar trebui sa-si faca ei. Acest Tatae, sau mai bine zis Mamaie, e o fetita care, din dorinta de a fi printre baieti, se comporta astfel", ne-a declarat Puya dupa incident. CORONITA. Morandi a fost singura trupa care a primit doua distinctii la Premiile muzicale MTV Romania 2006 (cel mai bun videoclip si cea mai buna piesa). Chiar daca artistii au fost mai bine primiti decat la galele care au avut loc la Bucuresti, show-ul tot unul mioritic a ramas. Un prezentator ciufulit i-a tot dat legatura lui Liviu Stanciu, care realiza un fel de interviuri, mai bine zis ii tragea pe artisti in fata camerelor de luat vederi, iar HI-Q, prezentatorii evenimentului, mai mult au topait pe scena decat au prezentat spectacolul. Au cantat cu CD-ul Anda Adam, Trident, Anna Lesko, Heaven, Andreea Banica, DJ Project si Keo. S-au incumetat sa interpreteze live Loredana si Stefan Banica Jr, Simplu, Directia 5, Parazitii si Voltaj. Calin Goia a cantat de zor "mai rau nu poate fi", dar, din pacate, se poate si mai rau: la recitalul invitatelor speciale, britanicele Sugababes, spectatorii au inceput sa plece, astfel ca sala s-a golit aproape pe jumatate pana la finalul evenimentului. "Eu sunt blonda si deschid mai greu plicul: «Castigatorul Premiului pentru cel mai bun album este Pavel Stratan, cu Amintiri din copilarie 3!»" - Andreea BanicaCitește pe Antena3.ro
PREMIILE MUZICALE MTV ROMANIA 2006
|
|