x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Darya si o mica parte din banii lumii

Darya si o mica parte din banii lumii

de Tudor Chirila    |    24 Iul 2007   •   00:00
Darya si o mica parte din banii lumii

Sute de cifre clipesc haotic pe display-ul unui laptop.Rosu, verde, albastru.Cate doua, cate patru, cate sase in casute dreptunghiulare.Ecranul e plin de aceste mici casete in care se inghesuie numerele....

Sute de cifre clipesc haotic pe display-ul unui laptop.Rosu, verde, albastru.Cate doua, cate patru, cate sase in casute dreptunghiulare.Ecranul e plin de aceste mici casete in care se inghesuie numerele.Rosii, verzi, albastre clipesc continuu amintind de reclamele nocturne din Las Vegas sau oricare alt oras care te imbie sa-ti pierzi banii.Banii lumii se pierd si se castiga in casutele dreptunghiulare. Sute de mii de oameni in toata lumea se uita la cifrele verzi rosii sau albastre si toti vad acelasi lucru pe ecranele lor: mii de numere care scad sau cresc sunt rosii sau verzi sau albastre si din timp in timp incremenesc cateva ore pentru ca apoi s-o ia din nou de la inceput.Banii lumii te privesc din ecran sub forma unor cifre rosii, verzi sau albastre.In spatele ecranelor sute de mii de oameni implora cifrele sa scada sau sa creasca asteapta concentrati, infrigurati, relaxati, isterici sau nervosi cu lacrimi in ochi sau zambind aproape ranjit.Banii lumii se joaca cu starile oamenilor care ii privesc ii implora sau ii venereaza.Si toti vad acelasi lucru in acelasi timp pe ecranele lor.Ceea ce vad ei are un nume.Este un cuvant simplu,scurt si suierat amintind parca de sarpele primordial.Ceea ce vad ei se numeste BURSA. Locul in care isi dau intalnire banii lumii gata oricand sa se inmulteasaca sau sa dispara, sa moara luand cu ei toate visele celor ce i-au adus acolo, facand loc altor vise si altor bani care urmeaza sa faca acelasi lucru: sa se inmulteasac sau sa moara.

In spatele unuia dintre miile de ecrane conectate la Banii Lumii sta Darya. Darya este o fata blonda, firava cu ochii alunecosi si blanzi.Vorbeste timid, incet, aproape in soapta de parca ar avea mereu de spus vreun mare secret pe care nu e foarte sigura ca trebuie sa-l impartaseasca...Are maini fine si mers de papadie.Papadia asta are pe maini o mica prte din banii lumii.Meseria ei are un nume.Un cuvant dur care sugereza ruptura si care nu are nimic in comun cu trestia de Darya. Darya este broker. Darya are grija de o mica parte din banii lumii.Oameni de toate felurile dintre miile care privesc zilnic cifrele isi dau banii pe mainile Daryei.Tin cont de sfaturile ei, o suna in orice moment s-o intrebe lucruri legate de cifrele rosii, verzi sau albastre.O lasa sa ia decizii si asteapta explicatii.Darya le inmulteste banii si visele sau le omoara lasand loc sperantei.Aceasta fiinta plapanda se joaca cu o mica parte din banii lumii in timp ce in spatele ecranelor stapanii lor asteapta sa vada incotro li se indreapta visele.Cu vocea ei firava intr-o continua incercare de a se naste Darya iti poate vorbi la nesfarsit despre macroeconomie, cresterea dobanzilor sau intarirea yenului, balanta unei companii,cash flow, trenduri, praguri ale actiunilor,suport, rezistenta, de ce creste yenul,de ce scade dolarul, ce e cu bondurile pe 10 ani, grafice incalcite,ce inseamna momentum sau stochastic de ce cumperi in ask si vinzi in bid ce inseamna scaderea dobanzilor,de ce se prabuseste Google sau de ce creste Ford, optiuni, indici, strategii, forex, corelarea dobanzilor cu inflatia, rata somajului,valoarea timp,valoarea la expirare, supracumparare,volumele din piata, exporturi,piete imobiliare,credite,crestere economica,dividende,price per earning, spread, media la cincisprezece, la douazeci si la doua sute de zile...

Nimeni nu se chinuie s-o cunoasca pe Darya altfel.Traim vremurile in care ii luam pe oameni doar pentru ce sunt la prima vedere sau ce par a fi, nicidecum pentru ce sunt ei cu adevarat.Nu e timp pentru ce sunt oamenii cu adevarat.Darya fata cu aer de zana aspiranta face bani.Oamenii vorbesc zilnic cu Darya si o intreaba sec lucruri.Sau ii cer socoteala.Si Darya da socotela de o mica parte din banii lumii.Pentru ei Darya este un robot, un call center, un mod de a-si inmulti banii si visele.Darya este o voce.Multi nici macar nu o cunosc sunt doar putin iritati ca le vorbeste prea incet si cam rar.Ei nu-si pot inchipui ca Darya ar putea avea nevoie de o pauza de cafea, de o strangere in brate, o vorba buna sau de o dimineata pe dig.Uita de ea in week-end-uri si-si aduc aminte de ea luni.Luni se deschide BURSA, luni se deschide si Darya isi spun ei.Si Darya este acolo gata sa raspunda tuturor intrebarilor care i-ar face pe ei mai bogati.Intr-un fel e corect.Cineva trebuie s-o faca si pe asta nu? In spatele ecranului Darya,zi de zi, vegheaza o mica parte din banii lumii. Darya fata care are grija de o mica parte din banii lumii m-a facut mai bogat. M-a intrebat intr-o zi brusc, printre cresteri si scaderi daca-mi place poezia. Apoi mi-a trimis textul de mai jos. Am uitat de cresteri si scaderi.Am zambit, m-am induiosat si i-am spus Dariei ca poezia e minunata.Darya a revenit apoi la cresteri si scaderi dar eu nu mai ascultam.Darya imi facuse un mare cadou.Pentru o fractiune de secunda m-a lasat sa vad ca are nevoie de o pauza de cafea, o strangere in brate, o vorba buna, o dimineata pe dig. Darya fata care are grija de o mica parte din banii lumii m-a facut mai bogat.


Mie-mi place sa ma joc
jocuri fara de noroc…
Dac-arunci cu zarul meu - afla c-ai sa pierzi mereu…

Nu veni daca te chem,
nu ramane de te-ndemn
N-asculta nici un cuvant…Stii ce bine stiu sa mint?

Si am sa te fac sa uiti
gustul dragostei cuminti…
Si-am sa te invat sa plangi, singur inima sa-ti frangi…

Si pe urma am sa fug…

Eu, din goana mea nebuna,
nu m-opresc mai mult de-o luna…
Poate doar o saptamana - cat sa nasc in jur furtuna….

Mie-mi place sa ma joc
jocuri fara de noroc…
Si acum ma joc cu tine -si ti-o spun direct… in rime.

Si-ai sa ma iubesti vrasmas,
dureros si patimas,
Si-am sa-ti picur in artere dulce fiere- amara miere…

Si pe urma am sa fug…

Si-am sa-ti dau sa bei pahare
pline de-amagiri amare…
Si o sa te fac sa vrei pan-la capat sa le bei…

Si o sa te pierzi pe tine
daca-ncerci sa joci cu mine…
Ratacit printre confuzii, intre minciuni si iluzii
E tarziu sa fugi acum, sa te mai ntorci din drum…
Mie-mi place sa ma joc
jocuri fara de noroc…

Pe blogul lui - Bed for love - Tudor Chirila aduna cifrele-n cuvinte si devine broker de poezie. Cititi!

×
Subiecte în articol: antimonden banii lumii darya