x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Duet electrizant - Bolton si Seagal s-au duelat la chitara

Duet electrizant - Bolton si Seagal s-au duelat la chitara

de Dana Andronie    |    11 Noi 2005   •   00:00
Duet electrizant - Bolton si Seagal s-au duelat la chitara

Michael Bolton a cucerit, miercuri seara, reduta Sala Palatului. Domnisoare, doamne, politicieni, vedete mai mici sau mai mari in stat au venit sa i se inchine megastarului de peste mari si tari.

Michael Bolton a cucerit, miercuri seara, reduta Sala Palatului. Domnisoare, doamne, politicieni, vedete mai mici sau mai mari in stat au venit sa i se inchine megastarului de peste mari si tari.

Bolton a sosit la Bucuresti cu o tona de instrumente. E un profesionist si e de inteles de ce a vrut sa-si arate muschii, pentru ca-i are! Sala Palatului s-a dovedit insa prea mica pentru o asemenea demonstratie. Sculele n-au avut loc pe bucatica de scena, "armata" fiind ingramadita doar pe cativa metri patrati, iar cele doua mixere de sunet au asigurat o sonorizare proasta. Lasand la o parte aceste "mici" detalii, show-ul le-a impresionat pe doamne. Dar si pe domni, care au inceput sa strige: "I love you, Michael!". Ce le-a raspuns domnul Bolton? "Don’t hurt yourself! We need you." ("Sa nu va faceti rau. Mai avem nevoie de voi!", in traducere libera din limba engleza). Daca nu stiati cat de dotat este Michael Bolton (cu simtul umorului, bineinteles), ei bine acum ati aflat.

INTRE JAZZ SI OPERA. "Va vom incuraja sa faceti cat de mult zgomot puteti, va fi o seara plina de surprize", si-a "amenintat" Bolton publicul, care abia astepta sa inceapa "dezmatul". La care a participat si Calin Popescu Tariceanu. S-a aprins atat de tare de la muzica, incat a renuntat la scaun si s-a pus pe dans. Pentru cateva minute, prim-ministrul a uitat de problemele de serviciu. Bravo, Michael!

Dupa "Love is a Wonderful Thing", "To Love Somebody", "Sitting on the Dock of the Bay", "Hold on, I’m Coming", Bolton a schimbat macazul si a trecut la jazz, cu "You Don’t Know Me" si "Summer time". Megastarul ne-a anuntat ca va fi o seara plina de surprize, dar romanul, obisnuit cu "surprize, surprize", nu se astepta ca Michael sa aiba in maneca doi asi. A scos de la "naftalina" aria "Nesun dorma". "Am studiat italiana pentru a putea interpreta alaturi de Pavarotti acest fragment de opera. Daca vreti sa ma ajutati, cantati cu mine. Haideti, e usor!", si-a incurajat, galant, Bolton publicul. Doar Marcel Pavel chiar a crezut ca megastarul are nevoie de ajutor si s-a ridicat in picioare pentru a se auzi in sala cat de bine canta el refrenul operei. Dar vocea lui Pavel nu s-a auzit. O fi fost din cauza sonorizarii... Colegii de breasla, Tudor Gheorghe, Aura Urziceanu, Bodo, Anca Turcasiu, fetele Sexxy sau Costi Ionita, n-au suflat in front si au fost doar spectatori.

SARU’ MANA! Artistul a disparut cateva minute in culise pentru a se face comod. A reaparut imbracat cu o pereche de jeansi si un tricou negru asortat la o chitara albastra. Cu "Rock Me All Night Long", Bolton a aratat cat de bine stie sa ciupeasca coardele. Dupa aceasta demonstratie, l-a invitat in scena pe Steven Seagal, actor de profesie si bluesman in timpul liber. Cei doi prieteni au incins o asa hora in ritm de blues, incat toata sala a amutit. A fost o demonstratie atat de reusita, incat toata lumea s-a convins ca Seagal ar putea oricand sa porneasca si el intr-un turneu muzical de promovare. Dar cum de s-au gandit sa formeze un cuplu? Cu o seara inainte de spectacol, Michael i-a propus lui Steven sa urce si el pe scena. I-a suras ideea si a zis imediat "DA". Au stabilit si ce piesa sa cante si cand sa se intalneasca a doua zi la repetitii. Din pacate, actorul n-a putut sa ajunga la probele de sunet, fiindca a scapat de pe platoul de filmare in jurul orei 19:30. Astfel ca, pe "nerepetate", s-au duelat doar la chitara, nu si cu vocea.

La "How Am I Supposed to Live Without You" (ultima melodie din concert), Michael Bolton a fost ajutat de un cor de femei. Starul a parasit scena nu inainte de a lua un buchet de flori oferit de o admiratoare si de a-i multumi: s-a aplecat si i-a sarutat mana. Pentru ultima oara, pana data viitoare, bravo Michael!

INVITATIE
"Am studiat italiana pentru a putea interpreta alaturi de Pavarotti acest fragment de opera. Daca vreti sa ma ajutati, cantati cu mine. Haideti, e usor!" - De la Michael Bolton pentru public

DIN VIATA
"Va vom incuraja sa faceti cat de mult zgomot puteti, va fi o seara plina de surprize. «How Am I Supposed to Live Without You» este un cantec foarte important pentru mine, dintr-o perioada foarte agitata din viata mea. Daca il stiti, cantati-l cu mine" - Michael Bolton despre trecut

IN JURIU, LA MODEL LOOK
Michael Bolton (foto centru) si amicul sau de o viata, un alt personaj marca V.I.P., e vorba de actorul Steven Seagal, au fost invitati, marti seara, sa faca parte din juriul concursului Elite Model Look. 17 romancute au defilat prin fata celor doua celebritati, dar, cum castigatoare poate fi doar una, dupa multe discutii, a fost desemnata Daria Carmen Blanariu, din Cluj. Ea a primit din partea lui Michael Bolton un buchet de flori, iar din partea organizatorilor un book la Milano, dar si un diamant in valoare de mii de dolari. Evenimentul, ce a avut loc la Club Space, a reunit si cateva vedete autohtone, dornice sa fie in prezenta lui Michael. Aici ii amintim pe designerii Catalin Botezatu si Zina Dumitrescu. A avut loc si o prezentare de moda "Ten Life", marca ce-i apartine fotbalistului Adrian Mutu. Ca sa incinga atmosfera, cele trei soliste de la Trident au sustinut un recital, unduindu-si lasciv trupurile. Cheful a continuat pana spre dimineata, la Restaurantul Marul de Aur, unde Michael si Steven au servit specialitati libaneze. (Simona Ecovoiu)

Pazit cu pistoale

SPECTATOR. Calin Popescu Tariceanu, alaturi de sotie

In timpul sederii in Romania, Michael Bolton a avut parte de un tratament pe masura celebritatii sale. Trei garzi de corp s-au ocupat de protectia starului, chiar si pe timpul noptii, caci, da, si usa dormitorului sau a fost pazita nonstop. Bodyguarzii romani au fost alesi pe spranceana, este vorba despre fosti sportivi de performanta ce masoara peste 1.90 m. Ei au avut grija de Michael, mai ales miercuri seara, in timpul show-ului, cand existau sanse, minime, ce-i drept in tara noastra, ca unii spectatori sa devina recalcitranti. Desi nimeni nu a banuit, in caz de forta majora, garzile ar fi apelat la armamentul din dotare. Peste noapte, solistul nu a deranjat personalul Hotelului Phoenicia, nici macar pentru a i se aduce un pahar cu apa. Avand in vedere povestea vietii sale, comportamentul sau modest, este explicabil. In tinerete, a avut perioade foarte proaste din punct de vedere financiar, vorbim aici de anii in care se straduia sa iasa in fata, asa ca nu uita de unde a plecat. Pe scurt, vedetismul nu i s-a urcat la cap. Tatal sau a crezut in talentul lui Michael, i-a repetat de mii de ori ca va ajunge celebru, dar, din pacate, s-a stins din viata inainte ca fiul sau sa fie pe toate afisele. Dupa spectacol, fanii au venit la scena pentru a-i oferi flori si cadouri, de Sf. Mihail si Gavril, sarbatoare ce a avut loc pe data de 8 noiembrie. Calin Popescu Tariceanu n-a rezistat tentatiei de a-l felicita, ba chiar s-a intretinut cu starul timp de 20 de minute. Michael a fost solicitat de mama unei fetite, bolnava incurabil si ale carei zile i sunt numarate, sa-i dea un autograf. Miscat de drama acestei mamici disperate, solistul i-a acordat un autograf cu ceva urari de bine chiar pe biletul de intrare. In plus, ca sa-i dubleze micutei Angela surpriza, i-a daruit si o fotografie de-a sa. Michael are trei fete, despre care spune ca au preluat conducerea casei, a afacerilor sale, ca pur si simplu il domina. (Simona Ecovoiu)
×