x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Info

Info

08 Sep 2006   •   00:00
A GASIT O FETITA. Solistul Ovidiu Komornyik era cat pe ce sa rateze prezenta pe scena Festivalului de la Mamaia: "Cu doar cateva minute inainte de a urca pe scena am gasit o fetita in apropierea Teatrului de Vara. Micuta avea 4 ani si se pierduse de parinti. Intreband in dreapta si in stanga daca o recunoaste cineva, era cat pe ce sa nu mai ajung sa cant. In cele din urma, am returnat-o familiei, care mi-a multumit din suflet". In alta ordine de idei, Ovidiu a devenit mult mai preocupat de look-ul sau. De pilda, doar superbul costum in care s-a imbracat la Festivalul Mamaia si pe care l-a cumparat de la magazinul Adinei Buzatu l-a costat "numai" 25 de milioane de lei. Dar nici o problema, caci are balta peste! (S. E.)

PIERSIC, PERSONAJ DE BASM. Indragitii actori Florin Piersic si Florin Piersic Jr au acceptat bucurosi sa inregistreze pentru albumul "Cutiuta cu povesti", volumul 2, produs de MediaPro Music, ce va fi lansat pe piata luna viitoare. Astfel, ei au dat viata catorva personaje de basm, spre deliciul copiilor. Albumul face parte din seria "Cutiuta cu povesti", brand lansat cu succes in urma cu sase ani si care a reunit, de-a lungul timpului, vedete de prim rang ale vietii artistice autohtone. Cei doi actori, tata si fiu, au fost de acord cu acest contract mai ales de dragul "piersicutei" lor, fetita juniorului, pe nume Sonia. Albumul contine o serie de povestioare scrise de Geta Heimmerl si Vasile Groza. (Simona Ecovoiu)

×
Subiecte în articol: antimonden