x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump condiționează retragerea trupelor americane din Europa de preluarea controlului asupra Groenlandei

Trump condiționează retragerea trupelor americane din Europa de preluarea controlului asupra Groenlandei

de Redacția Jurnalul    |    09 Iul 2026   •   10:15
Trump condiționează retragerea trupelor americane din Europa de preluarea controlului asupra Groenlandei
Trump și-a exprimat în repetate rânduri dorința de a aduce Groenlanda sub control american.

Președintele american, Donald Trump, a declarat miercuri că retragerea mai multor trupe americane din Europa „va depinde de Groenlanda”, dar nu a detaliat subiectul.

„Nu am luat încă decizia finală. Multe vor depinde de Groenlanda”, a declarat el reporterilor, adăugând că va lua în considerare retragerea trupelor „dacă nu” facem „o înțelegere foarte bună în Groenlanda”, potrivit CNN.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Trump a vehiculat în privat retragerea a până la o treime din trupele americane staționate în prezent în Europa. De asemenea, a vehiculat în mod constant dorința de a prelua controlul asupra Groenlandei, de care insistă că SUA are nevoie din motive de securitate națională. El și-a exprimat interesul de a cumpăra insula sau de a o prelua de către SUA prin forță sau coerciție economică, chiar dacă Danemarca și Groenlanda, aliate ale NATO, au respins ferm ideea.

În timpul summitului NATO de la Ankara, Turcia, din această săptămână, Trump a reafinmat că își dorește teritoriul, deși a dat de înțeles că știe că acest lucru va cauza probleme relației sale cu Alianța.

(sursa: Mediafax)

×